Un proiect de act normativ care îi privește pe cetățenii de etnie romă, a fost propus, miercuri, 14 octombrie 2015, în Senatul României.
Inițiatorii au fost doi deputați independenți care au gândit un proiect de lege conform căruia în toate documentele și denumirile oficiale din România să se folosească „țigan”, „țigănesc” și derivatele lor în loc de „rom”, „rrom” sau „romani”. Potrivit celor care au ridicat subiectul, aceste schimbări ar duce la evitarea confuziei care are loc în străinătate între denumirea de român și cea de „rom”. De asemenea, inițiatorii au mai considerat că România și-a schimbat abrevierea internațională „ROM” în „ROU” tocmai pentru a nu lăsa loc de interpretări în acest sens, scrie avocatnet.ro.
Dat fiind faptul că și în județul Botoșani există comunități de romi, reporterii Botoșăneanul au contactat-o pe Semiramida Bălan, consilierul prefectului pe problemele romilor, pentru a-i afla părerea cu privire la acest proiect. ”Vocea” romilor botoșăneni ne-a declarat că ”această revenire de la denumirea de rom câștigată după epoca Ceaușescu în România, la țigan e mai mult decât o ofensă adusă comunității de romi. Nu neapărat doar la cuvântul țigan, ci la modul cum este spus și specificat prerogativul acestui cuvânt, care de fapt denotă lucrurile cele rele din popor și în cutuma românescă, țiganul înseamnând tot ce e rău, te ia țiganul în sac, te dau la țigani, ești mai murdară decât țiganii”. De asemenea, consiliera pe problemele romilor a mai afirmat că în viața de zi cu zi ”vedem că nici murdăria, nici infracțiunea, nici tot ce este mai rău nu este etnic, ci este personalizat unei persoane sau alteia, indiferent de etnie”, a subliniat Semiramida Bălan.
Botoșăneanca a mai declarat că, cel mai probabil mulți dintre politicienii care au astfel de inițiative legislative nu au altceva mai bun de făcut.
”Este absurd într-o situație în care este astăzi România să avem preocupări de genul pe care îi vedem la mulți aleși ai noștri, din păcate. Sunt trimiși acolo pentru inițiative legislative care să ușureze viața oamenilor, nu să creeze tensiuni. Deputații, parlamentarii, senatorii, care încearcă aceste inițiative probabil sunt niște războinici născuți și vor să aibă tot timpul un război, o tensiune care să amplifice diferențele dintre etnii”, a mai spus consiliera Prefecturii. Semiramida Bălan a încheiat spunând că unii dintre ei nu au înțeles diversitatea etnică, diversitatea europeană și faptul că, ”cu câți suntem mai multe etnii, mai mulți cetățeni diferiți, cu atât bogăția culturală a unui stat prin asta este văzută. Sigur vor mai fi inițiative pentru că din păcate ajung în Parlament foarte mulți oameni care nu au o altă inițiativă decât de a instiga”. Proiectul de lege propus în Senat a fost respins de către Comisiia pentru drepturile omului culte și minorități.
Elisabeta Lipă a revenit pe o funcție de președinte: Nu se pune problema de incompatibilitate
Redacția Botoșăneanul
Jan 09, 2025
Donează pentru Laura, o fetiță care luptă să trăiască: Mai avem încă un an de urmat acest tratament
Redacția Botoșăneanul
Jan 09, 2025
Alertă de FRAUDĂ online: Escrocii se folosesc de numele firmelor de curierat ca să FURE bani
Redacția Botoșăneanul
Jan 09, 2025
SINGURELE vouchere de la stat care nu s-au tăiat în 2025: CINE sunt beneficiarii
Redacția Botoșăneanul
Jan 09, 2025
Ministrul Rafila, explicații despre un virus care afectează mai ales copiii
Redacția Botoșăneanul
Jan 09, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile