Fostul prefect s-a prezentat joi la amiază, în mod oficial, în noua sa calitate, aceea de om politic. Împreună cu mai mulţi colegi de partid acesta susţinut o conferinţă de presă la unul dintre sediile Forţei Civice, mai exact la cel din strada Octav Onicescu.
Printre alţii, Cristian Roman i-a avut alături pe Felicia Mihai, fost director al Direcţiei Copilului, Daniel Botezatu, ex-inspector şcolar general adjunct, Constantin Iacob, fost director la fosta RAJ”Apa”. De asemenea, chiar la prezidiu au luat loc Cezar Huţanu, secretar general Forţa Civică Botoşani, fost membru PNL, Viorel Huţanu liderul de la tineret şi Ana Maria Creţu, o tânără care împreună cu fosta şefă de la Protecţia Copilului se va ocupa de departamentul pentru persoanele cu dizabilităţi. De altfel, crearea acestuia şi a celui pentru oameni de afaceri, dar care are ca scop principal aducerea în ţară a botoşănenilor care investesc în străinătate, reprezintă şi noutăţile organizatorice a aceste formaţiuni. Cel mai probabil doi membri ai Forței Civice se vor regăsi pe listele Alianței România Dreaptă pentru Parlament, unul Cristian Roman, celălalt nefăcut încă public.
CITEȘTE ȘI:
Ex-prefectul Roman în politică - 3 sedii, foşti & actuali directori,planuri cu MRU la Botoşani
„Practic ce ne propunem? Stoparea ascensiunii socialiştilor USL-işti la putere. Doctrina lor am încercat să o caracterizez în trei cuvinte: minciună, populism şi demagogie. Eu cred totuşi că cel mai deranjant lucru la aceşti USL-işti este faptul că în această perioadă de criză economică, de care nu suntem noi românii vinovaţi, este o criză economică pe care o parcurge întreaga Europă şi întreaga lume, aceşti politicieni speculează nemulţumirile şi supărările oamenilor, care unele dintre ele sunt absolut îndreptăţite, în beneficiul lor direct”, a afirmat
Cristian Roman, președinte Forța Civică Botoșani. Acesta a adus mai multe critici conducerilor Prefecturii, Consiliului Judeţean şi Primăriei Botoşani, despre care vă vom oferi amănunte în scurt timp.
CITEȘTE ȘI:
S-a lansat România Dreaptă, Flutur la municipiu, Roman în meciuri cu Micky