De două decenii în data de 3 decembrie se sărbătoreşte la nivel mondial Ziua Internaţională a Persoanelor cu Dizabilităţi. Cu această ocazie Cristian Roman, copreşedinte ARD Botoşani, a trimis un comunicat pe care îl redăm integral mai jos.
Sunt oameni ca și noi, doar că au nevoie de mai multă atenție
O societate civilizată este aceea care își acceptă realmente toți membrii săi. Acceptarea presupune crearea cadrului necesar și acordarea încrederii pentru ca omul să se dezvolte la potențialul său maxim. Persoanele cu dizabilități sunt oameni asemenea nouă care trăiesc alături de noi. Pentru a-i cunoaște nu ne rămâne decât să fim deschiși unui dialog sincer ce va avea drept finalitate înlăturarea barierelor mentale și un imens câștig pentu societate.
În fiecare an pe 3 decembrie este sărbătorită Ziua Internațională a Persoanelor cu Dizabilități. Această zi a fost adoptată de Organizatia Națiunilor Unite în 1992 pentru a motiva întreaga populație să devină conștientă de faptul că persoanele cu dizabilități există și că în condiții optime ele pot fi parte activă a comunității în care trăiesc.
Din păcate, de-a lungul timpului, persoanele cu dizabilități au fost stigmatizate, discriminate și excluse social. Toate acestea sunt rodul prejudecăților și a ignoranței. Persoanele cu dizabilități își doresc șanse egale și acces la educație, acces pe piața muncii, precum și la servicii medicale, sociale și juridice. Toate acestea reprezintă practic respectarea demnității umane, înlesnirea participării active a persoanelor cu dizabilități la viața socială.
CITEŞTE ŞI:
Roman alături de copiii nevăzători de ziua lor
Ziua de astăzi poate fi ziua în care începem să privim către acești oameni, să le sesizăm abilitățile și să ne gândim la ceea ce putem face pentru ca acestea din urmă să la fie arme pentru viața personală, profesională și socială. Măsurile care trebuie luate sunt diverse: de la schimbarea atitudinii față de persoanele cu dizabilități, la accesibilizarea mediului fizic, informațional și comunicațional. Un punct important este reprezentat de reglementările legislative care trebuie gândite și constituite în avantajul egalității de șanse pentru persoanele cu dizabilități.
Tot astăzi ne putem îndrepta atenția către peroanele cu dizabilități care au reușit prin eforturi proprii să se integreze social și să își capete rolul de om implicat în societatea din care face parte.
Partidul Forța Civică se numără printre cei care militează pentru valorizarea persoanelor cu dizabilități, respectarea drepturilor acestora și participarea lor la luarea deciziilor. Înființarea în cadrul partidului a Organizației Persoanelor cu Dizabilități reprezintă o șansă care permite acestor persoane să își exprime opiniile, să își facă auzit glasul și să ne arate că sunt oameni cu dizabilități care au abilități.
CITEŞTE ŞI:
Cristian Roman alături şi de studenţi, de ziua lor