Prefectul judeţului Cristian Roman a cărei decizie de revocare a proiectului din şedinţa de Consiliu Judeţean privind consiliile de administraţie a spitalelor a fost criticată de senatorul Gheorghe Marcu îşi menţine poziţia vis a vis de această decizie, considerînd-o în continuare ilegală.
„Să fie clar, nu am contestat calităţile profesionale ale celor desemnaţi în Consiliile de Administraţie ale spitalelor ci modalitatea prin care s-au făcut acele desemnări. Aceasta este ILEGALĂ. Aşa cum nici dumnealui nu trebuie să conteste calităţile profesionale ale juriştilor noştri, care sunt funcţionari de carieră şi şi-au dovedit în atâtea rânduri competenţele, sub toate guvernările. Dacă a citit atent ordonanţa la care el face referire, ar trebui să ştie că aceasta face trimitere şi la o lege din 2006. Oricum, ar trebui să ne spună dumnealui de ce atâta bătaie pe locuirile în CA de la spitale, care de fapt sunt interesele, că eu nu cred că e vorba de binele public, ci de cu totul altceva, dacă se insistă atâta, chiar şi cu preţul încălcării legii”, a declarat
Cristian Roman, prefect. Mai mult, Cristian Roman a ţinut să îi reamintească liderului social democrat că, juriştii din Prefectură ar fi aceeaşi la care au apelat anumiţi membri din PSD pentru a solicita ajutor. „
Cred că, în această speţă, sfătuitorii dumnealui sunt aceiaşi care umblau pe la juriştii din Prefectură să le facă o întâmpinare la instanţă pentru partid - şi pe care i-am descoperit personal, sau cei care şi-au trimis anul trecut colegul desemnat pentru funcţia de subprefect să dea un concurs care nu l-a ajutat la nimic şi l-au mai făcut şi de râsul lumii. Ar trebui ca dumnealui, şi nu numai, să aibă mai multă încredere în prefectul judeţului”, a mai declarat
Cristian Roman.