Deputatul Partidului Forța Civică, Cristian Roman, face apel la toți colegii parlamentari de Botoșani să susțină amendamentele sale la bugetul de stat pe 2013. Asta cu atât mai mult cu cât, mare parte dintre ele au fost acceptate deja în comisiile de specialitate.
“Pot să înțeleg situația celor din USL care au primit dispoziție pe linie de partid să nu facă amendamente. Anticipam că așa se va întâmpla. Ei pot în schimb să susțină amendamentele propuse de mine și trecute de comisiile de specialitate. Mai ales că ele vizează și obiective din colegiile lor. Eu nu le ofer decât șansa de a-și respecta promisiunile făcute înainte de alegeri”, susține parlamentarul de la
Forţa Civică Botoşani.
El a formulat nu mai puțin de 265 de amendamente, care privesc alocarea de fonduri pentru infrastructura rutieră de interes național, județean sau local, pentru învățământ și administrație sau pentru instituții de cult. În toate cazurile e vorba de investiții, având ca efect atât crearea de locuri de muncă, cât și îmbunătățirea calității vieții din comunitățile respective.
CITEŞTE ŞI:
Deputatul Roman amendează de 265 de ori bugetul României
“Amendamentele formulate de mine reprezintă, fără nici un fel de exagerare, o radiografie a nevoilor acestui județ. Ele au fost formulate pe baza solicitărilor instituțiilor administrației județene și locale. Sunt convins că nu pot fi acceptate toate, pentru că posibilitățile de susținere bugetară sunt limitate, însă măcar o parte dintre proiectele propuse pot fi prinse în buget”, a precizat
deputatul Cristian Roman.
Potrivit acestuia, USL trebuie să recunoască faptul că folosește limbaj dublu și ca a mințit cetățenii.
“Când erau în opoziție, USL-știi spuneau că ar fi bani suficienți pentru proiecte dacă nu ar fi furați de cei de la putere. Nu înțeleg cine fură banii acum, dacă tot nu ajung la proiecte? Știu că întrebarea sună retoric, dar ea scoate în evidență minciuna servită poporului român de către politicieni Uniunii Social-Liberale”, a adăugat
Cristian Roman.
CITEŞTE ŞI:
Şefii CJ au scos din burtă 42.000 de oameni şi păcălesc oamenii cu bugetul – DOCUMENTE