Deputatul Partidului Forţa Civică, Cristian Constantin Roman, a susţinut marţi, 12 februarie 2013 în Camera Deputaţilor, o declaraţie politică în cadrul căreia a scos în evidenţă necesitatea finanţării unor proiecte importante pentru judeţul Botoşani.
Ignoranţă politică a judeţului Botoşani
El a criticat actuala putere pentru că nu a alocat fonduri destinate investiţiilor în infrastructura judeţului şi a acuzat-o că, prin politicile sale, adânceşte discrepanţele între zonele sărace şi cele dezvoltate economic. Redăm mai jos interpelarea integrală a parlamentarului botoşănean intitulată sugestiv „neglijenţa ucide”:
Am ocazia astăzi să supun atenţiei dumneavoastră modul în care actuala putere, bazată pe o majoritate, aş zice eu destul de periculoasă, a ignorat în mod premeditat, în cadrul dezbaterilor pe marginea Legii bugetului de stat pe anul 2013, starea economică precară a judeţului Botoşani, lipsa infrastructurii şi a resurselor financiare la nivelul său. Deşi am încercat să amendez această atitudine, nu am fost suficient sprijinit în cadrul dezbaterilor bugetului de stat şi apoi la votul în plen, pentru a direcţiona o parte mai consistentă din resursele bugetare către obiective de investiţii din judeţul pe care îl reprezint.
Cei mai loviţi sunt cetăţenii care au votat USL
Aş dori să reamintesc majorităţii parlamentare Social Liberale faptul că, la nivelul Uniunii Europene, unul dintre pilonii politicilor comune se bazează pe principiul coeziunii economice şi sociale. Şi la nivelul statelor membre, această concepţie bugetară ar trebui să funcţioneze pe principiul redistribuirii resurselor bugetare între zonele bogate şi cele defavorizate. Vă întreb cum s-a respectat acest principiu în Regiunea de Dezvoltare NE, unde judeţele cele mai sărace au primit şi cele mai mici sume din buget? În loc să reducă discrepanţele economice, puterea actuală le adânceşte. Şi ca un paradox, cei mai loviţi, prin modul în care a fost conceput acest buget, sunt cetăţenii din judeţele care au votat într-un procent mai mare USL.
Consider că proiectele prioritare acum pentru judeţul Botoşani sunt cele privind reabilitarea drumurilor naţionale DN 29 Botoşani – Suceava şi DN 28B Târgu Frumos – Botoşani, drumuri aflate în starea avansată de degradare.
Dezamăgire financiară cu "drumurile morţii"
Ele ar trebui să asigure legătura judeţului cu ţara. În realitate însă, acestea sunt percepute mai mult ca bariere în calea investitorilor. Şi mai important decât atât este faptul că, din cauza deteriorării, ele au devenit adevărate rute ale morţii. Nu există botoşănean care să nu aibă o rudă, sau măcar o cunoştinţă, care să fi fost victima unui accident pe aceste şosele. Din păcate, astfel de proiecte importante nu reprezintă priorităţi pentru USL. Ba chiar, în 2012, Guvernul Ponta I a retras şi fondurile deja alocate pentru ele.
Mi-aş fi dorit, sincer, ca declaraţia de astăzi să fie un mesaj de mulţumire, în numele concetăţenilor mei, pentru o majoritate parlamentară ce se apleacă asupra nevoilor şi necazurilor lor. Din păcate însă, nu pot face asta. Uniunea Social Liberală nu şi-a respectat promisiunile făcute înainte de alegeri, iar românii constată cu dezamăgire, pe zi ce trece, că au fost minţiţi.
CITEŞTE:
Roman despre anul scumpirilor: USL a condamnat românii la sărăcie