Vis a vis de reducerile de personal anunţate la Instituţia Prefectului care au vizat într-o primă fază un număr de 13 angajaţi, prefectul Cristian Roman a declarat că, va face tot ce îi va sta în puteri pentru a salva locurile de muncă a oamenilor, dar şi pentru a menţine activitatea la parametrii normali. În acest sens, Cristian Roman a emis o adresă către Ministerul Administraţiei şi Internelor prin care a dorit să expună situaţia de la Botoşani, dar şi faptul că instituţia deja se confruntă cu deficit de personal. În aceste condiţii, activitatea ar putea fi perturbată din cauza volumului mare de muncă. Astfel, prefectul apelează la înţelegerea forurilor centrale, pentru ca, la momentul luării unei decizii de restructurare, să se aibă în vedere şi situaţia de la Botoşani. „
Am şapte funcţii vacante în structura de specialitate, am 42 de funcţionari publici, doi înalţi funcţionari publici, 5 de conducere şi 5 personal contractual, ce înseamnă şoferi şi administratori. Deci 54 de oameni, dacă ne mai reduc nu mai pot să îndeplinesc la parametrii normali toate sarcinile pe care le am. Am făcut şi o adresă prin care am explicat care este situaţia la Botoşani şi am rugat cînd se interpretează, să se interpreteze pe total Minister. De acord cu reduceri dar să se ţină cont că Prefectura Botoşani are deja 7 posturi care nu sunt ocupate”, a declarat
Cristian Roman, prefectul judeţului Botoşani. Prefectul a mai declarat că, în afară de acele şapte posturi vacante existente la nivelul instituţiei au mai fost înregistrate alte două cereri de pensionare anticipată. „
Mă voi bate pentru Prefectură. Datoria mea este să aduc la cunoştinţa decidenţilor, respectiv a Ministerului situaţia concretă de la Botoşani şi să îi rog ca interpretarea să se facă pe toate prefecturile din ţară şi este normală această atitudine”, a mai spus
Cristian Roman.