Agricultura românescă stă sub legea nescrisă a secetei. Ea spune că după un an prost vine unul bun, cu ploi și recolte mănoase.
Numai că, în 2016, legea nu a mai funcționat. După un an dezastruos în agricultură, 2015, recoltele sunt puse iarăși la încercare. De suferit o să suferim toți, pentru că prețurile vor crește amețitor
Porumbul n-a mai dat rod, pentru că i-a lipsit apa. Rezultatul va fi catastrofal în acest an. Vom avea o recoltă înjumătățită și mai slabă chiar decât în 2015, unul dintre cei mai proști ani agricoli din ultimul deceniu. Floarea soarelui nu a scăpat nici ea, recolta fiind puternic afectată. Iar vestea proastă este că în 2016 seceta nu a lovit singură. Fructele nici n-au apucat să se formeze pe ram pentru că în primăvară, după câteva zile extrem de călduroase, a revenit înghețul. Grâul a scăpat „la mustață” de distrugere, pentru că a plouat cu câteva zile înainte ca arșița să distrugă tot. Urmează încă un an în care România va mânca de la străini, potrivit jurnaliștilor de la Evenimentul Zilei.
Ca medie, la nivelul țării, recoltele de porumb sunt la jumătate față de un an normal, iar în unele zone au fost distruse complet de secetă. De exemplu, în zona Moldovei, recolta de porumb a fost distrusă în proporție de 30 – 40%, dar în județe precum Botoșani, recolta a fost distrusă aproape integral, a declarat Laurențiu Baciu, președintele Ligii Asociațiilor Producătorilor Agricoli din România (LAPAR).
În zona Bărăganului, lipsa apei a redus recolta la jumătate.
„Cei mai afectați ar fi cei din Mehedinți și Constanța. În Constanța sunt exploatații distruse în proporție și de 70%, dar nu este ceva general. În Muntenia, în Focșani, Vrancea, recolta e distrusă circa 50%”, a comentat Baciu.
Singura zonă unde porumbul s-a dezvoltat bine anul ăsta este Ardealul. Efectul imediat va fi că fermierii vor câștiga sume mult mai mici pentru recolte.
„Fermierii obișnuiau să trimită circa 60% din porumb la export, or acestea vor fi pierderi pentru ei”, a comentat Baciu.
Rezultatele producției de porumb le vom ști exact după ce va avea loc recoltarea.
Vezi și: Seceta face ravagii în județ, OFICIAL primarii nu au nevoie de irigații
Și totuși… Ciucă a câștigat un oraș din județ
Sergiu Bălășcău
Nov 24, 2024
Rezultate bombă la Botoșani, candidatul “fantomă” începe să câștige secții
Sergiu Bălășcău
Nov 24, 2024
SURPRIZA primului tur: Călin Georgescu votat masiv la Botoșani, este pe locul 2 după Ciolacu
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024
Cosmin Andrei: Este o victorie de etapă / Peste două săptămâni să fim la fel de fericiți - VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024
Marius Budăi susține că i-a mai descoperit o calitate lui Ciolacu - VIDEO care este
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024