Locul 1 pe națiuni pentru România, la Olimpiada de Informatică a Țărilor din Europa Centrală 2023.
Elevii români participanți au fost coordonați de un profesor din Botoșani care a avut calitatea de team-leader.
România este lider în clasament cu următoarele rezultate:
Team-leader: prof. Petru Simion Opriță, Liceul Regina Maria Dorohoi
Deputy-leader – Bicsi Lucian, Universitatea București, Facultatea de Matematică și Informatică
Profesorul Ștefan Simion Opriță se află în activitate din anul școlar 1997 – 1998. A ajuns la vârsta de 51 de ani și recunoaște că resursele îi mai ajung probabil pentru încă aproximativ patru, cinci ani: „Nu mai pot, sunt obosit, dar asta este altă discuție”.
Până la momentul în care își va încheia o carieră profesională cu rezultate excepționale, profesorul dorohoian continuă să fie un căutător de minți deschise. Mai ales în rândul copiilor cu abilități digitale, el fiind de altfel profesor de informatică.
A început cu elevii buni de la liceul din cel de-al doilea municipiu al județului, dorindu-și alături de ei, performanță.
„M-am implicat în principiu cu copiii de la Regina Maria, apoi am ajuns profesor însoțitor, însoțeam copiii la olimpiade naționale unde am cunoscut membri din comisia științifică, din comisia tehnică, care m-au invitat să particip și la alt fel de activități, adică la propuneri de probleme, la realizări tehnice. Și, la un moment dat, am acceptat”,
Ștefan Simion Opriță, profesor de informatică Regina Maria Dorohoi (foto jos)
*Sursa foto - Facebook
Își amintește că se întâmpla în urmă cu 10, 11 ani. A fost perioada în care i s-au ivit noi provocări profesionale. A devenit membru al Societății pentru Excelență și Performanță în Informatică (SEPI).
Practic această structură adună elita profesorilor de informatică din toată țara, deși profesorul Ștefan Simion Oprița explică modest că nu dorește să facă neapărat o astfel de evidențiere, în condițiile în care în mod sigur există destule cadre didactice de calitate dar care nu fac parte neapărat dintr-o formă educațională asociativă:
„Noi suntem o structură organizată și suntem un grup de oameni, nu sunt doar eu cel care lucrez cu copiii. Suntem un grup de cel puțin 20 de persoane din toată țara.
De mai mulți ani acest grup de 20 – 25 de oameni ne ocupăm de tot ce înseamnă informatica de performanță din România, tabere de lot, pregătirea olimpiadelor, a subiectelor, a tehnicii. Dacă vreți să știți, din județul Botoșani mai este cineva, dl profesor Adrian Panaite care câțiva ani a fost președinte al SEPI”,
Ștefan Simion Opriță, profesor de informatică Regina Maria Dorohoi
Anual, prin rotație, zece dintre profesori acceptă rolul de team leader și însoțesc elevii la concursuri de top.
Copiii buni sunt peste tot, nu s-ar putea evidenția vreo zonă a țării în care ar exista o pepinieră continuă a inteligenței. Au avut astfel de elevi performeri unitățile de învățământ din Botoșani. Dar și cele din alte județe. Practic, rezultatele excepționale apar în fiecare an, din toate colțurile țării, într-un firesc al lucrurilor.
„În timp am avut copii la competiții, chiar unii foarte, foarte valoroși. Distribuția inteligenței este oarecum uniformă, e peste tot în lumea asta. Numărul de persoane peste medie este același, indiferent că este la Botoșani, indiferent că este de la Ploiești. Într-adevăr, există niște școli foarte puternice de informatică la București, la Ploiești, la Tg. Jiu, la Craiova. Noi la Botoșani ca infrastructură stăm bine și avem în fiecare an rezultate foarte bune, peste medie. Deci, am avut și anul acesta locul V pe țară și medalie de aur. Avem rezultate în fiecare an și noi dar nu ne putem compara cu Bucureștiul care are și o bază de selecție mult mai mare, e altceva”,
Ștefan Simion Opriță, profesor de informatică Regina Maria Dorohoi
Anul 2023 s-a dovedit cel mai merituos pentru România, iar profesorul botoșănean a coordonat lotul de elevi români care au adus cele mai bune rezultate din ultimii ani:
„Este foarte, foarte important pentru noi ca țară. În primul rând, cam de șapte, opt ani nu mai avut o asemenea performanță. Este prima oară în ultimii șapte, opt ani când ajungem la performanța asta, să avem locul 1 și locul 3, două medalii de aur, un argint și un bronz la o competiție europeană”
Peste aproximativ o săptămână va avea loc Olimpiada Mondială unde vor participa elevi și din China sau Statele Unite ale Americii. La astfel de concursuri România participă întotdeauna cu patru elevi, cei mai buni dintre cei mai buni.
„Noi organizăm două tabere de lot, am avut două întruniri anul acesta, una la Slatina și una la Câmpulung Muscel în care selectăm primii elevi de la olimpiada națională. Acolo se dau trei baraje la fiecare tabără, fiecare baraj are alocat câte 5 ore pentru trei probleme și selectăm pe primii dintre cei mai buni. Și pe ăștia primii îi pregătim pentru olimpiadă”,
Ștefan Simion Opriță, profesor de informatică Regina Maria Dorohoi
Educația digitală începe să primească atenția cuvenită și în România, în vremuri în care tehnologia avansează într-un ritm fulminant.
Iar pentru domeniul IT nevoia de pe piață continuă să fie una ridicată. În plus, acest domeniu de activitate oferă sumedenie de oportunități profesionale și împlinirea financiară la care visează aproape orice tânăr care termină o formă de învățământ.
„Știți foarte bine ce înseamnă informatica la ora actuală. Practic toate sunt legate de informatică, este un domeniu bine plătit, unde sunt locuri de muncă, nu este nicio problemă. Dar cred că principalul lucru este faptul că ordonează foarte mult modul de gândire și deschide mintea cumva, ești mai echilibrat. Adică scopul este să-ți atingi scopul, pentru că ei învață să gândească corect și să-și deschidă mintea, asta e partea cea mai importantă”,
Ștefan Simion Opriță, profesor de informatică Regina Maria Dorohoi
Rezultatele obținute la această olimpiadă de elevii coordonați de profesorul botoșănean sunt cu atât mai importante cu cât gradul de complexitate al concursului a fost unul extrem de dificil, cu probleme dificile.
Olimpiada de Informatică a Țărilor din Europa Centrală 2023 a avut loc anul acesta în Germania.
Tânără din Botoșani băgată la închisoare după o ditamai aventura în trafic
Redacția Botoșăneanul
Nov 22, 2024
Procesiune cu Sfinte Moaște în mai multe parohii din județul Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Nov 22, 2024
3 motive pentru a cumpăra centrala pe lemne Stropuva S40U
Redacția Botoșăneanul
Nov 22, 2024
Tânăr din Botoșani prăbușit sub ochii trecătorilor, ambulanța chemată urgent
Oana Sava
Nov 22, 2024