Ninge furios. Mai sunt câteva ore până expiră codul galben de viscol și zăpezi care a paralizat Moldova pe 29 decembrie 2014. Se circulă greu, tot ce curăță utilajele de deszăpezire, se așază repede înapoi. Printre mașinile supărate și șoferii care claxonează nervos, un bătrân își cară în spate necazurile, și lângă ele, un cărucior cu câteva cutii. „Uniunea Europeană”, scrie pe bucățile de carton. Bărbatul merge agale și se încruntă din când în când din cauza ninsorii care îi bate în obraji.
Tocmai a primit alimentele distribuite la Incubatorul de afaceri din Botoșani, unde alții, mai norocoși, au ajuns înainte să ningă. Mai are cale lungă de mers până acasă.
’Nea Petrea Grigoraș are aproape 60 de ani și când a suflat 16 lumânări în tort, s-a apucat de lucrat în construcții. Râde a necaz, cu buzele ascunse, căci, spune cu amar, „nici dinți în gură nu mai am, ce folos dacă am lucrat atât?”. A scăpat de călcatul în picioare de acum o săptămână, când s-a anunțat că se distribuie alimentele sărmanilor din oraș. Dar tot a așteptat în frig și sub prima zăpadă de sfârșit de decembrie câteva ore bune.
„De la 4:00 dimineața am așteptat. Și stă lumea săraca bolnavă, bătrână, și îngheață, nu văd parlamentarii, nu le-ar mai ajunge lor! Asta nu văd putorile de la Primărie. Am mers acum și am luat și pachetele pentru nevastă-mea”, spune bătrânul, respirând din greu.
Trec mașinile. Trec utilajele care curăță strada. Zăpada zboară pe lângă ’nea Petrea, dar el nu o simte, nu o vede. Mai are de mers până să ajungă după blocurile care nici nu se văd în zare. Sunt blocate de Mall-ul în care bătrânul poate nici n-a călcat vreodată. Cară căruciorul de la 10:00 dimineața. Se uită la ceas. E 11:00. „Am o oră de când tot car, și mai am de tras, trebuie să înconjor. Iar ca să merg cu mașina, am nevoie de bani”. Bani pe care el nu îi are.
Au fost în curtea Incubatorului de Afaceri și din aceia care au venit cu mașinile scumpe sau cu taxiurile după cutiile de aproape 14 kilograme cu alimente. S-au repezit, s-au îmbrâncit, s-au călcat în picioare. Noroc că ’nea Petrea a scăpat de astea.
Își trage sufletul și își șterge fruntea de sudoare. Se enervează tare când se gândește cât de rău a trăit în ultimii zece ani. Își scoate basca de pe cap și aproape o aruncă de supărare. Îl mai apără de ninsoare părul alb și aspru peste care trece în fugă mâna stângă, ca să îl netezească.
„Foamea trece prin stomac, să știți. Au fost azi și oameni care s-au așezat la rând la 10, 11 seara, este lume necăjită, mai necăjită ca mine”, spune bătrânul, oftând. Nu se plânge că a așteptat atât de mult pentru câteva kilograme de mâncare. Nu se plânge nici că acum le cară acasă pe jos, cu un cărucior greu cât un sac mare de cartofi. Nu se plânge nici măcar că ninge așa tare afară și mâinile îl dor de frig chiar și prin mănușile groase.
Singurul lucru de care îi pare rău este că nu vede urmă de dreptate în țara noastră. „Ăia din Guvern își fac vile și noi rămânem ai nimănui”.
CITEȘTE:
Prin viscol și ger, sărmanii Botoșanilor au bătut drum lung pentru mâncarea de la europeni: Facem tot ce este omenește posibil - GALERIE FOTO
[[galerie-foto]]
