Țărănușul din sud și-a dus planul sinistru până la capăt și a trimis Guvernul la plimbare. Același Guvern pentru care în urmă cu jumătate de an îl amenința pe unde apuca pe președinte că, dacă nu îl acceptă, declanșează suspendarea fiindcă ”nu respectă voința românilor”.
Acum unde mai este voința românilor? Acolo unde a fost de fapt, dintotdeauna: între coperțile dosarului care îi face să-i tremure mustața. Totul se circumscrie până la urmă operei de salvare a ”bravului conducător” și a altor câțiva acoliți.
Și dacă tu devii premier și chiar te ocupi de condus țara și nu de regulat Justiția pleci acasă. Cum? Se inventează un simulacru de evaluare din care ”ministereasa” care a reușit ”performanța” fără precedent de a scoate în stradă bugetari din mai toate domeniile după o avalanșă de creșteri salariale, iese cel mai bine, iar profesorul universitar care a aplanat întreg scandalul declanșat de OUG 13, iese cel mai șifonat.
Și în dulcele spirit comunist, totul s-a votat în unanimitate, stabilindu-se totodată și noi premiere politico-juridice de partid: s-a decis să fie dați afară miniștrii care nu își vor da demisia. N-a îndrăznit nici unul să nu o facă, dar e ca în bancul ăla în care unul își bate nevasta preventiv ”că o să facă ea ceva”.
Din nefericire, România nu mai face nimic. S-a obișnuit să fie violată de tot soiul de semianalfabeți, inculți, penali, neaveniți, care asemeni lui Nero, care a dat foc Romei, își incendiază propriul Guvern doar ca să scape basma curată.
Din depărtare, Stalin își strâmbă invidios mustața...
România violată de-a mustață de la Teleormanhttps://t.co/Hrqa1RCc4w pic.twitter.com/iP9TW4KPm6
— Sergiu Bălăşcău (@SergiuBalascau) 14 iunie 2017
Doina Federovici, aleasă în conducerea Senatului
Redacția Botoșăneanul
Dec 21, 2024
Redacția Botoșăneanul
Dec 21, 2024
OFICIAL: Alexandru Cîmpanu a semnat cu FC Botoșani - Bine ai revenit acasă!
Redacția Botoșăneanul
Dec 21, 2024
Moș Crăciun a ajuns la sediul Jandarmeriei Botoșani, un ansamblu a făcut spectacol – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Dec 21, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile