Invitat să cânte la concertul de Crăciun organizat de Filarmonica George Enescu, Nicolae Voiculeț, pe lângă interpretarea la nai a unor piese precum ”Ave Maria” și ”Ciobanul singuratic”, s-a adresat în câteva rânduri și celor aproximativ 700 de spectatori.
Artistul a explicat unicitatea instrumentului care i-a adus celebritatea, a povestit despre o deplasare în Marea Britanie din care tocmai se întorsese, dar a făcut și câteva referiri la managerul instituției Consiliului Local Botoșani.
”Am să-i mulțumesc lui Mirel Manea, care v-a schimbat orașul, am senzația. E un adevăr. A cântat cu mine și alături de orchestra mea, încă de acum 10-11 ani, în locuri foarte speciale și la oameni foarte speciali ca și dvs. Și țin să-i mulțumesc că m-a invitat să cânt aceste două concerte extraordinare și cu casa închisă, că văd că sunteți atât de mulți și de minunați încât nu mai încăpeți aici și vreau să îi mulțumesc și să mulțumesc orchestrei că este alături de mine și concertului maestru și d-nei Barabancea”,
Nicolae Voiculeț, naist.
Ca și interpretările sale, alocuțiunea a fost răsplătită cu aplauze de publicul prezent la Casa de Cultură a Sindicatelor.
În vârstă de 53 de ani, Nicolae Voiculeţ s-a născut la Sinaia și la Liceul de Muzică „George Enescu” a studiat inițial pianul. La 12 ani a făcut trecerea la nai.
A urmat cursurile Academiei Naționale de Muzică, unde l-a avut ca profesor pe maestrul Gheorghe Zamfir, cel care l-a recunoscut ca descendent și continuator al său.
Timp de peste 35 ani a concertat în mai multe țări din Europa, America de Nord și de Sud, în țările arabe și în Japonia, colaborând cu orchestrele filarmonice din Viena, Stockholm, Praga.
În 1991, a înființat la Chicago, prima școală de nai din America, iar în 2005 a inițiat un amplu proiect „Pledoarie pentru nai, Pledoarie pentru România”.
FOTO: www.tiqets.com
Concurs de colinde organizat cu greu la Botoșani: CARE sunt marii câștigători
Redacția Botoșăneanul
Dec 23, 2024
Gabriela Erdic
Dec 23, 2024
Zmeul de pe șosea al acestui Crăciun – CÂT avea la bord și CÂT a fost amenda
Gabriela Erdic
Dec 23, 2024
Pompierii i-au vizitat pe singuraticii la care nu bate nimeni la ușă
Gabriela Erdic
Dec 23, 2024
De ASTĂZI: 16 tineri au intrat în Poliția Botoșani pe ordine publică
Gabriela Erdic
Dec 23, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile