Prezent la acţiunea de protest a cadrelor didactice din data de 22 martie a fost şi social democratul Răzvan Rotaru, care i-a urmărit pe protestatari de la o oarecare distanţă şi a făcut câteva comentarii vis a vis de situaţia în care se află profesorii botoşăneni. „
Nu se poate ca în proiecţia bugetară să nu fie alocaţi bani pentru profesori. Se vede prea bine, sunt oamenii aceştia care protestează de atâta timp aici în Piaţă şi mai nou am văzut că au început să îngrădească aici cei de la Victor Construct, probabil ca să nu vină în număr prea mare profesorii. Şi domnul primar trebuie să se gândească în primul rând la aceşti oameni şi după aia la a scoate bordurile astea şi pavelele din zona asta”, a declarat
Răzvan Rotaru, preşedintele Organizaţiei de Tineret PSD. Social democratul a criticat şi comportamentul primarului Cătălin Flutur, care în opinia sa ar fi putut face anumite demersuri pentru detensionarea acestei situaţii, pe filieră politică, în condiţiile în care face parte din partidul care se află la guvernare. „
Cred că ar fi bine să primească profesorii aceştia şi să găsească soluţii la Bucureşti pentru că este şi preşedinte de partid şi se laudă cu prea multe realizări dar deocamdată nu a făcut nimic pentru aceşti oameni care stau de atâtea zile în stradă. Sunt oameni care au rate de plătit, sunt oameni care nu au ce mânca, sunt bani câştigaţi în instanţă şi atâta timp cât nu li se vor acorda drepturile va fi din ce în ce mai greu pentru ei”, a mai spus
Răzvan Rotaru.