Nu mai puțin de 12 sancțiuni complementare într-o singură zi.
În cursul zilei de joi, 10 noiembrie, lucrătorii Serviciului Circulația pe Drumurile Publice, din cadrul Poliției Locale Botoșani, au desfășurat acțiuni de prevenire și sancționare a unor fapte de nerespectare a normelor privind oprirea, staționarea și parcarea autovehiculelor.
În urma acțiunii au fost aplicate 12 sancțiuni contravenționale.
Mai exact, polițiștii locali au aplicat 8 sancțiuni cu amendă în valoare totală de 11.500 lei, precum și 4 sancțiuni cu avertisment scris.
De asemenea, a fost dispusă măsura complementară de imobilizare a vehiculului prin blocarea roții, pentru 4 autovehicule staționate neregulamentar pe domeniul public al municipiului Botoșani, fiind deblocate toate.
Totodată, a fost dispusă măsura administrativă de ridicare a autovehiculului pentru două autoturisme.
”În continuare vom intensifica activitatea de control și verificare, pentru siguranța rutieră pe raza municipiului Botoșani”,
reprezentanții Poliției Locale Botoșani
SEARA ACEASTA: Două femei și o fată de 14 ani izbite pe trecere, au fost transportate la Urgențe
Redacția Botoșăneanul
Mar 16, 2025
Lucrurile (ne)știute despre clădirea Primăriei Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Mar 16, 2025
Redacția Botoșăneanul
Mar 16, 2025
Becali scos din sărite de un fost jucător de la FC Botoșani: Vrăjeală! Nu-i mai convenea să joace
Redacția Botoșăneanul
Mar 16, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile