Polițiștii locali au luat măsuri cu cei care comercializau produse agroalimentare direct din mașini.
Parcarea cu plată de lângă fostul Comaliment și stația de taxi de lângă aceasta nu sunt zone pentru comerțul angro.
În urma unor sesizări primite de la cetățeni, dar și în baza celor constatate cu prilejul deplasărilor în teren, viceprimarul Liviu Toma a convocat o ședință la care au participat reprezentanți ai Poliției Locale, Direcției Servicii Publice, structură care administrează Piața Centrală și ai Eltrans.
În cadrul ședinței au fost analizate toate problemele semnalate și au fost stabilite măsurile care se impun pentru normalizarea situației.
„Prin verificări periodice, am reușit să-i determinăm pe comercianții care vindeau angro produse direct din dube, în parcarea cu plată sau în zona stației de Taxi, să folosească spațiul destinat comercianților, în Piața Centrală”, a declarat viceprimarul Liviu Toma.
Date fiind cele stabilite în cadrul ședinței, polițiștii locali din cadrul Serviciului Circulația pe drumurile publice monitorizează zilnic acea zonă și iau măsuri cu cei care încalcă reglementările în vigoare.
Spre exemplu, în perioada 9 – 17 februarie 2023, 11 polițiști locali au acționat pentru descurajarea și prevenirea opririi/staționării autovehiculelor de transport marfă sau persoane în stațiile de transport public local și stațiile taxi, în special pe strada Armeană – intersecție cu strada Ion Pillat și parcarea cu plată Comaliment.
În urma verificărilor, au fost aplicate 62 de sancțiuni, dintre care 26 amenzi în valoare totală de 6.050 de lei și 36 de sancțiuni cu avertisment scris.
A fost dispusă măsura complementară de blocare a roților la 34 de mașini.
Totodată, a fost aplicată măsura administrativă de ridicare a șapte autovehicule, 4 din stația de Taxi de pe strada Armeană nr.2 (intrarea în Piața Centrală) și trei pentru staționare neregulamentară.
„În continuare, colegii de la Poliția Locală se vor afla în zona Pieței Centrale pentru a asigura bunul mers al activității. Ei se vor asigura și că accesul în piață, dinspre strada Ion Pillat, nu este îngreunat de dube cu marfă. Ne dorim ca activitatea din Piața Centrală să nu fie perturbată de cei care obișnuiesc să se ghideze după propriile reguli, iar tot ce înseamnă comercializarea produselor agroalimentare să fie făcută în interiorul pieței. Prin toată activitatea din acea zonă vrem să transmitem un semnal clar și anume acela că respectarea legii nu este facultativă”, a mai precizat viceprimarul Liviu Toma.
Comunicat de presă: Digitalizarea firmei Anca Farm
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
A demisionat și Nicolae Ciucă: Am învățat lecția
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Sute de locuri de muncă vacante la Botoșani, de la director la ajutor de bucătar - LISTA
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024