Ministrul Daniel Constantin şi secretarul de stat Valentin Şoneriu din cadrul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR) au răspuns întrebărilor deputaţilor liberali, anunță deputatul Roxana Anușca într-un comunicat trimis ca reprezentant al „departamentului de comunicare”.
Cei doi oficiali guvernamentali au fost invitaţi luni, la şedinţa grupului parlamentar al PNL din Camera Deputaţilor, unde au prezentat principalele obiective ale
MADR şi au răspuns chestiunilor de actualitate ridicate de deputaţii liberali.
Ca şi până acum,
ministrul Daniel Constantin a declarat că prioritatea
MADR rămân fondurile europene.
“Fondurile europene reprezintă principala sursă de finanţare a agriculturii şi aşa va rămâne şi în perioada următoare”, a spus ministrul în şedinţa de grup a PNL. El a exemplificat că, anul trecut, pentru agricultură s-a alocat un miliard de euro din bugetul de stat, în timp ce, din fonduri europene, au fost atrase 2,3 miliarde de euro. Pentru acest an, rata de absorbţie va fi de circa 2,3-2,4 miliarde de euro.
[[banner]]
În premieră,
ministrul Daniel Constantin a declarat că instituţia pe care o conduce are în vedere o serie de modificări privind legea prin care fermierii beneficiază de certificatele de depozit. O comisie specială va fi formată în acest sens din reprezentanţi ai
MADR, parlamentari şi exponenţi ai principalelor instituţii financiare din România. Potrivit ministrului Constantin, actualele prevederi legale sunt restrictive, astfel că, un număr redus de fermieri au obţinut până în prezent certificate de depozit şi, dintre beneficiari, o parte deţineau deja propriile spaţii de depozitare. Prin modificarea cadrului legal, certificatele vor fi accesibile unui număr mai mare de fermieri, este asigurarea pe care ministrul a dat-o deputaţilor PNL.
CITEŞTE ŞI:
Verginel sare la gâtul ministrului Agriculturii după atacul TV asupra Ţurcanilor
Referitor la tinerii fermieri care nu au beneficiat de Măsura 112 în ultima sesiune, din cauza unor întârzieri în analizarea dosarelor, ministrul Constantin le-a declarat deputaţilor că pentru finanţarea proiectelor acestora este nevoie de o sumă de 1,5 milioane de euro ce ar putea fi alocată din bugetul de stat.
Pentru anul viitor,
Daniel Constantin a anunţat, în cadrul şedinţei de grup a PNL, că agricultorii ar putea primi 139 de euro/hectar, fonduri europene la care se adaugă un maxim de 27 euro- fonduri de la bugetul de stat în anul 2013, potrivit unor calcule preliminare.