Ceea ce încercă Guvernul PNL să ne transmită în această perioadă, înaintea alegerilor parlamentare, este de domeniul științifico-fantasticului, acuză candidatul Pro România pentru Senatul României.
Efectiv, nu ai cum să declari în mod public, în calitate de reprezentant al Guvernului, că economia românească își revine și șomajul a scăzut, când știm și resimțim cu toții, că situația economică e la pământ în majoritatea sectoarelor de activitate și mulți români și-au pierdut locurile de muncă din cauza pandemiei cu Covid-19. Avem suficiente exemple în acest sens și în județul Botoșani.
Cel care încearcă să mintă populația, în mod fățiș, este nimeni altul decât Florin Cîţu, cel care mai spune că revenirea economiei este în „ V”, iar în unele sectoare revenirea va fi mai greoaie, dar statul încearcă să intervină acolo unde sunt probleme.
”Frumos spus că încearcă, dar din păcate statul român nu prea i-a ajutat pe cei care au fost direct afectați de criza economică produsă pe fondul acestei pandemii. Dar, pozitiv din fire și foarte optimist pentru anul viitor, Florin Cîţu anunţă că vor continua majoritatea măsurilor - şomaj tehnic, IMM Invest, amânarea plăţii ratelor - chiar dacă poate nu în aceeaşi formă”, spune Roxana Florentina Țurcanu, candidatul Pro România pentru Senatul României.
Din spusele celor care ne conduc țara în acest moment, se pare că românii au un trai foarte bun, cel puțin asta este impresia lor, care este una complet falsă, ruptă de realitatea în care trăim cu toții.
Pe logica lor, Orban și Cîțu au închis din economia românească pentru că prea duduie, merge prea bine economia. Cîțu și ceilalți propagandiști PNL au mințit atât de mult în ultimele luni de zile, încât acum trăiesc într-o lume a lor, care este paralelă cu realitatea.
”Să ne explice și nouă cum e posibil să avem o revenire în „V” în condițiile în care se închid zilnic sectoare ale economiei? De unde visează Guvernul Orban această revenire? Acel scenariu pozitiv privind economia românească cred că este bazat pe împrumuturile pe care le contractează Cîțu, pe bandă rulantă. Economia României pe mandatul acestui guvern merge după un nou model: o ducem bine prin împrumuturi. Oameni buni, nu-i mai putem lăsa să-și bată joc de țara noastră, ajunge! Am îndurat cu toții umilințele lor, care au profitat de această pandemie, au profitat de starea de urgență, de starea de alertă și au făcut ce au vrut ei. Acum vor sa facă alegeri, că așa vor ei, dar vă rog să nu-i lăsați să facă ce vor în continuare”, a declarat Roxana Florentina Țurcanu, candidatul Pro România pentru Senatul României.
Realizat la comanda Partidului PRO România Botoșani de S.C. PLAY BY PLAY S.R.L., Cod Unic de Identificare mandatar financiar 11200008.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Tânăr ridicat de „mascați”, a furat din magazine trei zile la rând
Oana Sava
Nov 16, 2024
„Carnavalul toamnei” la un liceu din Botoșani: Proiect de suflet cu frații de peste Prut
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Tragedie lângă noi: Tânăr înjunghiat mortal de un coleg la o petrecere
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Legendarul Nicu Alifantis vine la Botoșani pentru un concert special cu Filarmonica
Oana Sava
Nov 16, 2024