Din păcate pentru noi toți, Guvernul PNL a ajuns să se joace de-a ghicitoarea cu epidemia, în condițiile în care nu există nicio strategie, niciun plan concret de măsuri în funcție de evoluția epidemiei, deși, zilnic aproape, toți repetă că situația va continua să se agraveze.
Mai mult decât atât, liderii liberali sunt cei care au dorit cu orice preț organizarea alegerilor parlamentare, deși specialiștii din sistemul sanitar știu că situația privind privind cazurile de infectare cu Covid-19 este în creștere. Am ajuns într-un punct în care ne întrebăm de ce nu există și un plan de măsuri anti epidemie? Altul decât îndemnul pentru români să poarte mască și să stea la distanță?
În opinia mea, un guvern competent ar trebui să stabilească clar liniile de măsuri pe care să le comunice românilor, începând de la măsuri pentru a combate răspândirea virusului, la măsuri administrative menite să mărească capacitatea sistemului medical și măsuri care să păstreze economia funcțională.
Din cauza incapacității gestionării acestei pandemii, Guvernul Orban pedepsește românii, aceștia fiind obligați să se obișnuiască cu noul virus chiar până în vara anului viitor, în condițiile în care conducerea acestei țări nu a reușit să controleze această pandemie și să reducă numărul de îmbolnăviri cu Covid-19.
Chiar Raed Arafat a fost cel care a declarat că: „Cel puţin până la primăvară sau chiar vara anului viitor nu vom sta liniştiţi, va trebui să învăţăm să trăim cu virusul respectând toate regulile. Sărbătorile de iarnă ar trebui să fie adaptate acestui virus”.
Potrivit specialiștii din domeniul medical, campania și alegerile inevitabil vor influența negativ evoluția pandemiei în România. Tot ce a făcut Guvernul PNL a fost cu un ochi la evoluția sondajelor în perspectiva electorală, sacrificând românii pentru interesul lor politic, își vor continua această strategie până pe 6 decembrie. În lipsa unor măsuri clare de gestiune a crizei nu vom ieși din pandemie nici măcar la anul.
De aceea, dragi botoșăneni pe 6 decembrie avem ultima șansă să salvăm ce a mai rămas din România, să demonstrăm că nu suntem marionetele Guvernului Orban.
(Roxana Florentina Țurcanu, candidatul PRO România pentru Senatul României)
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
ASTĂZI: Titlu onorific pentru o botoșăneancă, un nou tezaur uman viu la Botoșani
Gabriela Erdic
Nov 14, 2024
Șofer amendat după o oprire în trafic: CE au confiscat polițiștii
Redacția Botoșăneanul
Nov 14, 2024
Avertizare DNSC: O nouă fraudă online cu „promoții” primite prin mesagerie
Redacția Botoșăneanul
Nov 14, 2024
Burger King deschide primul restaurant din Suceava, în Iulius Mall
Redacția Botoșăneanul
Nov 14, 2024