Învățământ doar pe bază de cerere pe perioada vacanței de primăvară, impusă de Ministerul Educației.
Din seria controversatelor decizii cu care ne-a obișnuit Ministerul Educației de la debutul pandemiei și până în prezent, părinții sunt din nou luați prin surprindere, și anume că pot duce copiii la grădiniță în cele două săptămâni de vacanță forțată, doar dacă este depusă o cerere la instituția de învățământ la care este înscris copilul, pentru a putea frecventa cursurile cu prezență fizică în perioada 12-29 aprilie 2021.
Menționăm că Ministerul Educației a dat dispoziție ca toată luna aprilie să fie vacanță pentru copii, iar acum revine și declară că unitățile de învățământ pentru preșcolari vor putea organiza activități educaționale cu copiii, cu avizul DSP, iar zilele suplimentare în vacanța de primăvara se pot transforma în zile de școală cu prezență fizică în toate școlile, în luna Iunie.
”Noi, ca părinți să înțelegem că grădinițele ar putea desfășura activitate educațională în perioada 12-29 aprilie, adică am ajuns să afirmăm cu alte cuvinte că învățământul este ceva opțional, doar daca vrem, doar dacă putem. De fapt, cam acesta este învățământul de când este PNL- ul la guvernare. Câteodată am impresia că la Ministerul Educației sunt o mână de oameni, din domenii total diferite de activitate, care vin la o anumită perioadă de timp cu câte o idee trăsnită, ca să mai facă și ei ceva. Cam acesta este învățământul actual, trunchiat și fără sens. Gândindu-ne că nimic din programa școlară nu a fost modificat, copiii având aceeași materie stufoasă și greoaie, deși frecventarea cursurilor a fost comprimată sau a fost trecută în mediul on-line, acolo unde nu se poate face același act educational ca cel efectuat fizic în școli. Dezamăgitor pentru copii și părinți, deopotrivă…”, a declarat Roxana Florentina Țurcanu, președintele ALDE Botoșani.
Totuși modificările apărute peste noapte din partea Ministerului Educației, nu-i vizează doar pe preșcolari, cât și pe ceilalți copii, întrucât s-a făcut precizarea că pentru reducerea decalajelor din sistemul de Educație, va fi permisă organizarea orelor remediale/de recuperare chiar și în perioada vacanțelor, acolo unde rata de infectare este mai mică de 6/1000.
”De asemenea, și în această situație activitățile remediale vor putea fi organizate, la cerere, inclusiv pe perioada vacanței de primăvară. Acest lucru are ca obiectiv micșorarea decalajelor generate de școala online, în opinia reprezentanților din învățământ, la școală putând merge doar elevii care au nevoie de mai mult studiu, întrucât cei care au FB pe linie sau note de 9 și 10, stau acasă. Adică, dacă ai învățat și ți-ai dat interesul stai acasă și nu beneficiezi de actul educational ca ceilalți colegi de școală. Asta e pur și simplu discriminare pentru elevi, nu pot să cred în ce stadiu s-a ajuns cu aceste măsuri absurde al guvernării PNL-USR”, a adăugat Roxana Florentina Țurcanu.
Învățământul românesc nu mai poate continua în acest stil, lejer și dezinteresat, în care lăsăm viitorul copiilor noștri să pară ca o optiune la educatie și la studiu. Prin toate măsurile luate în ultimele 12 luni, avem impresia că ne dorim ca viitoarele generații să fie acaparate doar de gadgeturi în detrimentelor cărților, ori nu cred că acesta e viitorul pe care ni-l dorim cu adevărat pentru copiii noștri.
(Comunicat ALDE Botoșani)
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
ACUM la Botoșăneanul TV: Dezbatere despre șansele USR la alegerile parlamentare – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024