Petru Mircea, soţul Mădălinei Manole şi fiul directorului Filarmonicii de Stat Botoşani Dan Mircea şi soacra artistei, au fost audiaţi de procurorii Parchetului de pe lîngă Tribunalul Bucureşti cu privire la moartea cîntăreţei.
Marcat de cele întîmplate soţul s-a arătat iritat de insistenţele ziariştilor. El a precizat că va face declaraţii în momentul în care se va simţi pregătit şi le-a cerut să înţeleagă momentele prin care trece. Potrivit Hotnews.ro, procurorii încearcă să afle împrejurările în care Mădălina Manole a decedat, dar şi informaţii despre o altă posibilă tentativa de suicid a acesteia, din 17 iunie, cînd a fost internată de urgenţă în spital după ce a ingerat medicamente.
Otrava i-a fost adusă de o prietenă
Primele indicii ale anchetei confirmă că artista s-a sinucis. Un procuror criminalist a efectuat cercetarea la domiciliul artistei impreuna cu lucratori de politie judiciara din cadrul Inspectoratului de Politie Judetean Ilfov - Serviciul Investigatii Criminale, fiind audiate mai multe persoane. Pesticidul care s-a aflat in flaconul care a fost gasit langa Madalina Manole este Furadan, o substanta foarte toxica pe baza de Carbofuran si care, ingerat, produce blocarea unei enzime vitale si foarte rapid decesul, spun anchetatorii. Informatiile detinute pana prezent conduc la ipoteza ca artista si-ar fi premeditat moartea, dupa tentativa esuata de luna trecuta. Astfel, in urma unei discutii cu o prietena, aceasta i-a adus pesticidul - Furadan - in urma cu cateva zile.
Filmul tragediei
Marti, in jurul orei 22.00, sotul Madalinei Manole a luat-o pe aceasta de la studioul de inregsitrari din Calea Victoriei nr. 25, de unde au plecat la cumparaturi, iar in jurul orei 1.00, cuplul s-a culcat. In jurul orei 5.30, Petru Mircea s-a trezit, iar cand a vazut ca sotia nu este langa el, a plecat sa o caute. El a gasit-o pe Madalina Manole, pe un hol, langa baie. Avea o lovitura la cap si langa corp era sticla de pesticid si un pahar. Petru Mircea, ulterior anuntarii cazului la serviciul unic de urgenta, a descoperit pe telefonul mobil al sotiei, un mesaj al ei in care spunea, printre altele, ca nu se mai simte frumoasa, ca ii pare rau si ca este vina ei pentru tot. Mesajul a fost dat de pe telefon la ora 2.31.
Forța Dreptei în grup la urne: Am votat pentru români, am votat pentru botoșăneni - VIDEO
Sergiu Bălășcău
Nov 24, 2024
Primarul Cosmin Andrei, vot cu soția și cu gândul la investițiile orașului – LIVE
Oana Sava
Nov 24, 2024
Prima ciocnire politică în ziua „prezidențialelor”: N-a avut nimeni niciun limbaj – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024
PREZENȚA la vot în Botoșani: Sătenii sunt cei mai harnici votanți
Diana Arici
Nov 24, 2024