Primarul asigură respectarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor, a prevederilor Constituţiei, precum şi punerea în aplicare a legilor, a decretelor preşedintelui României, a hotărârilor şi ordonanţelor Guvernului, a hotărârilor Consiliului Local.
Primarul este șeful administrației publice locale și teoretic cel mai important conducător al orașului, care are menirea clară de a asigura, prin toate pârghiile legale, bunăstarea cetățenilor care i-au acordat votul de încredere.
Și un fapt este cert și anume că nu ORICINE poate fi primar!
Acest ORICINE s-a regăsit totuși pe buletinul de vot de la alegerile locale din vara trecută de la Botoșani.
Și din nou în România, cei care gândesc legi demonstrează (dacă mai era nevoie), că trăim vremuri anapoda în care promovăm mai ales nonvalori.
Florin Zbierea zis și Carai a fost unul dintre aspiranții la fotoliul de primar al municipiului reședință de județ, al orașului cu peste 100.000 de locuitori.
Și probabil că măcar o parte s-au întrebat cum a fost posibil ca CINEVA să îi permită să își încerce norocul de a-i reprezenta la nivel înalt?
Cel cunoscut drept Carai în rândul cetățenilor minoritari a avut dreptul să-și depună candidatura și chiar să fie candidat la alegeri. Pentru că legea i-a permis acest lucru. Chiar dacă nu avem certitudinea că știe să scrie și să citească.
Chiar dacă nu este luat în serios nici măcar de propriii concetățeni din rândul etniei.
Un material video a devenit foarte comentat pe o rețea de socializare. Florin Zbierea a fost filmat în timp ce se afla căzut lângă unul dintre blocurile din Parcul Tineretului și aflat într-o avansată stare de ebrietate.
Abia reușea să lege două vorbe și devenise ciuca bătăii de joc a unor tineri care i-au luat în derâdere ”renumele” căpătat, ba chiar i-au scandat în câteva rânduri : ”Domn` primar! Domn` primar! Domn` primar”, ducând astfel în derizoriu această funcție.
I-au aruncat 1 leu ”domnului lor primar” pe care l-au făcut și cerșetor. În tot acest timp, Carai încerca în zadar să-i alunge, însă urmare a efortului depus nu a reușit decât să cadă pe-o rână.
Acest individ a adunat la alegerile locale 152 de voturi!!!
Și a făcut-o pentru că i-au dat dreptul prevederile Constituției României prin care „orice cetățean român cu drept de vot care a împlinit, până în ziua alegerilor inclusiv, vârsta de cel puțin 23 de ani, are domiciliul pe teritoriul unității administrativ-teritoriale în care urmează să fie ales și căruia nu îi este interzisă asocierea în partide politice, poate candida pentru funcția de primar”.
Și ca să facă acest lucru, a avut nevoie de 1.000 de semnături, adică 1% din numărul de cetățeni cu drept de vot din localitatea în care candidează precum și:
- propunerea de candidat: numele, prenumele, locul si data nasterii, domiciliul, conform actului de identitate, denumirea, seria si numarul actului de identitate, ocupatia si profesia;
- declaratia de acceptare a candidaturii;
- declaratia de avere;
- declaratia de interese;
- declaratia pe propria raspundere privind calitatea de lucrator al Securitatii sau de colaborator al acesteia;
- copiile actelor de identitate.
Oricine care reușește să completeze aceste documente este candidat cu acte în regulă.
FAZA ZILEI- Iftime i-a imitat pe pesediști în campanie: Și acum îmi e jenă- VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 26, 2024
Gabriela Erdic
Nov 26, 2024
Doi șoferi prinși cu 113 km/h în doar 60 de minute
Sergiu Bălășcău
Nov 26, 2024