Termenul finalizării lucrărilor poate fi influențat de contestația depusă la licitație, pentru viaductul peste calea ferată.
În data de 3 august 2023 a fost termenul limită de depunere al ofertelor la licitația organizată de Primăria Suceava pentru realizarea tronsonului al III-lea din ruta alternativă spre Botoșani și doar două oferte au fost depuse pentru acest obiectiv de investiții pentru care valoarea estimată a fost de 62.947.430 lei, fără TVA, potrivit obiectivdesuceava.ro.
În felul acesta, probabilitatea ca anunțul făcut în ianuarie anul trecut de primarul Ion Lungu cum că în 2023 vor demara lucrările la acel tronson care include un mare viaduct nu mai era de actualitate.
Prin urmare, nici abordarea optimistă pe care o avea Ion Lungu cum că spre finalul lui 2024 se va putea circula pe întreaga rută alternativă Suceava – Botoșani nu mai era chiar plauzibilă.
Dar dacă până nu demult se mai putea spera, totuși, că se va desemna rapid un câștigător, iată că semnalele nu mai sunt chiar optimiste.
Unul dintre cei doi ofertanți a depus o contestație la Consiliul Național de Soluționare al Contestațiilor în data de 12 februarie. Iar asta în condițiile în care, cel puțin din datele de pe SEAP, nu era parcursă încă etapa analizei propunerii financiare.
Soluționarea contestației depusă la CNSC de firma Freyrom (lider al asocierii) reprezentată de Jean-Philippe Benoit Ricard poate dura cel puțin 20 de zile și cu toate că legislația achizițiilor publice nu mai obligă de câțiva ani încoace autoritatea contractantă să aștepte și eventuala soluționare a plângerii la Curtea de Apel, devine clar că litigiul de la CNSC nu are cum să grăbească lucrurile.
Citește articolul integral AICI
O femeie și soțul său și-au incendiat casa după ce au încercat să aprindă soba cu benzină
Sergiu Bălășcău
Dec 23, 2024
ATENȚIE ȘOFERI: Codul Galben de ceață și polei a fost prelungit
Sergiu Bălășcău
Dec 23, 2024
Accident la miezul nopții: Un tânăr de 21 de ani s-a răsturnat cu mașina
Sergiu Bălășcău
Dec 23, 2024
Sergiu Bălășcău
Dec 23, 2024
Redacția Botoșăneanul
Dec 23, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile