Cea mai spectaculoasă lucrare care se va realiza pe acest tronson trei va fi viaductul din beton armat care va asigura trecerea peste calea ferată.
În cursul acestei săptămâni, în ședința Consiliului Local Suceava va fi aprobat studiul de fezabilitate și indicatorii tehnico-economici pentru realizarea celui de-al treilea tronson de drum al rutei ocolitoare Suceava-Botoșani în lungime de 2.191 de metri.
Investiția va costa 91,63 de milioane de lei.
Potrivit svnews.ro, viaductul va avea lungimea de 1.015 metri liniari și va fi compus din 41 de deschideri. Suprastructura va fi compusă din 41 de deschideri, în sens transversal fiind dispuse pe fiecare deschidere câte 9 grinzi având lungimea de 24,00 m si lățimea de 0,93 m.
Viaductul va avea partea carosabilă de 8,00 m și două trotuare de 1,50 m.
În cadrul acestei investiții se vor realiza de asemenea: un sens giratoriu de reglementare a circulației la intersecția cu șoseaua DN2 , sistem de canalizare ape pluviale, modernizare strada Nicolae Cătănescu.
”Cei care au de circulat înspre și dinspre Botoșani vor avea o rută alternativă și în acest mod se va decongestiona traficul pe artera principală a Sucevei în zona fostei zone industriale, actualmente comercială respectiv tronsonul Pod (actual) peste Râul Suceava - Bazar- Dedeman – sens giratoriu Burdujeni-ieșire spre Botoșani (DN29)”, se menționează în proiectul de hotărâre de Consiliu Local inițiat de primarul Ion Lungu, potrivit sursei citate.
Termenul de execuției a investiției este de 36 de luni.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Mașină din Botoșani implicată într-un accident, motociclist dus urgent la spital
Redacția Botoșăneanul
Mar 14, 2025
Noul subprefect și-a pregătit discurs la sugestia partidului, dar nu l-a mai citit – VIDEO
Gabriela Erdic
Mar 14, 2025
Angajatul unei bănci care nu poate simți durerea ajunge la Happy Cinema – PROGRAMUL săptămânii
Redacția Botoșăneanul
Mar 14, 2025
Gabriel Galan a depus jurământul de subprefect în fața unei asistențe ridicată în picioare – VIDEO
Gabriela Erdic
Mar 14, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile