Primarul Sucevei, Ion Lungu, susţine că lucrările la ruta ocolitoare spre Botoşani va fi realizată în două etape.
Acesta a explicat pe pagina sa de socializare că a fost stabilit definitiv traseul rutei ocolitoare către Botoşani, în varianta scurtă, care va avea o lungime de 4067 m.
Potrivit primarului, noua cale de acces are punctul de plecare din intersecţia străzii Traian Vuia cu strada Apeductului. Ulterior, traseul traversează zona serelor, iar apoi va fi realizat un pod peste râul Suceava, în zona Termica, cu ieşire în DN 29 către Botoşani, în zona Avicola Burdujeni.
„Lucrarea se va desfăşura în două etape: prima, în lungime de 1497 m, care cuprinde şi un nou pod peste râul Suceava, pe care dorim să o demarăm anul viitor. Iar partea a doua, în lungime de 2570 m, va fi demarată după finalizarea podului”, susţine Ion Lungu.
Primarul a explicat într-o conferinţă de presă că a renunţat, temporar, la proiectul rutei ocolitoare care să lege DN 2 cu DN 29 ce avea o lungime de 14 km şi pentru care dorea depunerea unui proiect cu finanţare europeană. El a spus că UE nu poate finanţa o astfel de investiţie rutieră, pentru că nu a fost inclusă în Master Planul General de Transporturi.
Guvernul a aprobat recent Master Planul de Transporturi şi a generat nemulţumiri, pentru că acest document care stă la baza investiţiilor ce vor fi realizate în domeniul transporturilor nu include mai multe investiţii considerate necesare. Sursa: Crai Nou.
Femeie „încolțită” de patru persoane în timp ce voia să scoată bani de la bancomat
Redacția Botoșăneanul
Nov 19, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 19, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 19, 2024
Declarația zilei 19 noiembrie 2024
Oana Sava
Nov 19, 2024
Oana Sava
Nov 19, 2024