Un primar din județul Botoșani a fost destul de tranșant în ceea ce îi privește pe șefii județului.
Este vorba despre Dumitru Chelaru, coordonatorul Pro România Botoșani. Dacă Mihaela Huncă a evitat să spună cine ar trebuie să-și dea demisia, Dumitru Chelariu a pus punctul pe i și-a susținut că nu doar Costică Macaleți ar trebui să-și dea demisia.
„Aș spune nu dl președinte, ci toți ce înseamnă consilier județean, președinte, vicepreședinți pentru că și-au asumat un program de dezvoltare. Au și jurat acolo. Nu punem pe altarul sacrificiului imediat un om. Toată lumea învață să facă politică așa cu țapi ispășitori”,
Dumitru Chelariu, coordonator Pro România Botoșani.
Primarul comunei Pomârla a acuzat faptul că înainte de alegeri au început lucrările doar în comunele unde primarii sunt de la PSD.
„Înainte de alegeri au făcut stratul prin comunele PSD, Șendriceni, Hilișeu, subit s-a întrerupt, sunt în vacanță constructori, sunt la mare, Consiliul Județean este în concediu și nu mai are interese după alegerile europarlamentare. S-a oprit lucrarea, întrebarea ar fi când, dacă la îngheț încep lucrările și pe teritoriul comunei mele”,
Dumitru Chelariu, coordonator Pro România Botoșani.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024
Bănuieli de infidelitate și răzbunare brutală: Medicul i-a recomandat repaus sexual
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024
Tragedie în familia interpretului Igor Cuciuc: Fiica sa a murit la numai 17 ani
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024
Valeriu Iftime: Gata cu lucrurile de mântuială
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024