Uniunea Salvați România (USR) a cerut luni conducerii Parlamentului să demareze de urgenţă procedura de numire a unui nou Avocat al Poporului, în condiţiile în care mandatul Renatei Weber la conducerea instituţiei a expirat „cu mai bine de jumătate de an în urmă”.
Într-un comunicat de presă, citat de Agerpres, USR o acuză pe Renate Weber că „a încetat de mult” să fie Avocatul Poporului, devenind în ultimii ani „avocata intereselor PSD şi PNL, a pensionarilor speciali şi a celor care au fraudat statul”.
Reprezentanții USR susțin că Renate Weber „a refuzat să ia în considerare” sesizările venite din partea sindicatelor care i-au cerut să atace la CCR „ordonanţa-trenuleţ” ce riscă „să împingă economia românească în recesiune şi pe români în sărăcie”.
Liderul senatorilor USR, Ştefan Pălărie, afirmă că România „riscă să devină o ţară a provizoratului instituţionalizat, în care oamenii sunt menţinuţi în funcţii doar pentru că sunt utili sistemului şi obedienţi faţă de putere”.
„Avem preşedinte de ţară cu mandat provizoriu, inspectori şcolari cu mandat provizoriu, tot felul de şefi şi directori cu mandat provizoriu, Avocat al Poporului cu mandat provizoriu. Mandatul Renatei Weber a expirat în 26 iunie. De atunci au trecut şapte luni, am avut o întreagă sesiune parlamentară la dispoziţie pentru a desemna în funcţie pe cineva care chiar apără interesele cetăţenilor români. PSD şi PNL trebuie să înţeleagă odată pentru totdeauna că statul român trebuie să funcţioneze, că instituţiile nu se negociază şi tranzacţionează ca la târg şi că nu totul este de vânzare. Nu putem păstra oameni în funcţii-cheie doar pentru a-i face simple piese de schimb în trocul politic”, a spus senatorul.
În opinia acestuia, PSD şi PNL ar demonstra, „încă o dată”, că nu respectă nici Constituţia, nici instituţiile fundamentale ale democraţiei.
Avocatul Poporului „nu este un instrument politic, ci o garanţie a respectării drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor în faţa abuzurilor statului”, mai declară Ştefan Pălărie, citat în comunicat.
În adresa înaintată Birourilor permanente ale celor două Camere ale Parlamentului, USR argumentează că, „în actualul climat politic şi instituţional, caracterizat prin grave tensiuni sociale, este esenţial ca instituţia Avocatului Poporului să îşi desfăşoare activitatea în baza unui mandat solid, nemarcat de provizorat şi incertitudine”.
USR cere tuturor forţelor democratice din Parlament „să pună capăt acestui abuz ruşinos” şi să numească „imediat” un nou Avocat al Poporului, desemnat pe criterii de competenţă şi integritate, scrie hotnews.ro
Redacția Botoșăneanul
Feb 22, 2025
ATENŢIE dacă ai câine în curte: Ce prevede legea în legătură cu lanţul şi cuşca animalului
Redacția Botoșăneanul
Feb 22, 2025
Trei familii din Botoșani, ÎN PERICOL din cauza coșurilor de fum: Pompierii au intervenit de urgență
Redacția Botoșăneanul
Feb 22, 2025
INCENDIU violent într-o localitate din Botoșani: Un garaj și o mașină au fost cuprinse de flăcări
Redacția Botoșăneanul
Feb 22, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile