Primarii botoșăneni au la dispoziție 45 de zile pentru a depune proiecte de investiții pentru comunitățile pe care le conduc.
Un nou val de modernizare a orașelor și comunelor românești a debutat prin startul dat joi, 23 septembrie, Programului Național de Investiții ”Anghel Saligny”. Platforma digitală https://investitii.mdlpa.ro/, special creată pentru depunerea cererilor de finanțare pentru proiectele de construcție și modernizare a drumurilor, a rețelelor de apă și canalizare, a fost pusă la dispoziția autorităților locale începând cu aceeași dată de către Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației.
Așa cum s-a transmis de la Guvern, pentru asigurarea dezvoltării echitabile a localităților, s-au luat în calcul sume prealocate pentru fiecare localitate. Este vorba despre cel puțin 140 de milioane de lei pentru fiecare județ, minimum 4 milioane pentru fiecare comună și cel puțin 7 milioane de lei pentru fiecare oraș. De asemenea, pentru fiecare municipiu vor fi alocate minimum 10 milioane de lei și cel puțin 43 de milioane de lei pentru reședințele de județ. Fondurile alocate vor fi destinate construcției a 12.000 km de rețele de alimentare cu apă și canalizare construite/extinse, 700.000 de branșamente individuale la sistem de alimentare cu apă/racorduri individuale la sistem de canalizare, construcția sau modernizarea a 2.000 km de drumuri județene și variante ocolitoare și 3.000 km de drumuri comunale.
Cererile de finanțare se pot depune până la data de 08.11.2021, atât electronic, pe platforma pusă la dispoziție de MDLPA, dar și fizic, conform unei programări ce se poate face pe aceeași platformă.
Normele metodologice pentru punerea în aplicare a prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 95/2021 pentru aprobarea Programului național de investiții „Anghel Saligny au fost publicate în Monitorul Oficial al României, partea I, Nr. 910/22.IX.2021, iar conform acestora, alocarea fondurilor va ține cont de date demografice, bugetele primăriilor, numărul de obiective aflate în derulare pe fiecare judeţ din totalul investiţiilor aflate în derulare la nivel naţional, necesarul de fonduri pentru finalizarea obiectivelor de investiţii începute şi nefinalizate, precum și de alți indicatorii statistici.
”Acum, că s-a dat startul depunerii proiectelor de modernizare, îi rog pe domnii primari să se mobilizeze și să nu piardă această oportunitate de finanțare. Respectarea termenelor și condițiilor din metodologie este esențială. Județul Botoșani poate accesa cel puțin 140 de milioane de lei, în timp ce fiecare comună are la dispoziție măcar 4 milioane. Să nu pierdem acești bani.”,
este apelul lui Dan Nechifor, prefectul județului Botoșani.
(Sursa Foto - Digi 24)
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Redacția Botoșăneanul
Nov 20, 2024
Medicul Kiss căutat de botoșănenii din diaspora: Au încredere în Spitalul Mavromati
Oana Sava
Nov 20, 2024
ANUNȚUL directorului de la Poșta Botoșani despre închiderea oficiilor din județ
Gabriela Erdic
Nov 20, 2024
Candidații PNL Botoșani invită la dezbateri publice candidații PSD
Redacția Botoșăneanul
Nov 20, 2024