Un botoșănean a avut nevoie de îngrijri medicale și a fost transportat la spital, după ce a fost bătut, în timp ce se afla în vizită la locuința unei tinere din Suceava.
Incidentul s-a petrecut joi, 6 august 2015, aproape de miezul nopții, prin ,,SNUAU 112’’, un bărbat de 29 de ani, din judeţul Botoșani, a sesizat poliția despre faptul în timp ce se afla la locuința unei tinere din comuna Todirești, a fost agresat de un localnic.
Din primele cercetări, polițiștii au stabilit faptul că, la ora 23.40, în timp ce bărbatul se afla în locuința tinerei, în imobil a intrat un tânăr de 22 ani, din comuna Todirești, care, pe fondul unui conflict spontan, l-a lovit cu un obiect contondent.
”Victima a fost transportată cu ambulanța la spital, după care, constatându-se că leziunile sunt minore, a fost externată. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire sau alte violențe, ce va fi soluționat procedural”, se arată în comunicatul de presă trimis de IPJ Suceava.
Dincolo de datorie: Polițiștii de frontieră au împărțit daruri și zâmbete copiilor nevoiași
Andreea Coțovanu
Dec 24, 2024
Redacția Botoșăneanul
Dec 24, 2024
Bucuria Crăciunului între ziduri: Colinde, emoții și îmbrățișări pentru tătici și copii- VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Dec 24, 2024
Revelion spectaculos în Piața Revoluției: Primăria Botoșani anunță un PROGRAM de neuitat
Redacția Botoșăneanul
Dec 24, 2024
Programul casieriilor Nova ApaServ în perioada Sărbătorilor de iarnă
Redacția Botoșăneanul
Dec 24, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile