Magistrații din județul vecin au respins astăzi recursul depus de Cătălin Flutur în cadrul dosarului civil constituit imediat după alegerile locale împotriva Biroului Electoral de Circumscripție Municipală (BECM) și Biroului Electoral de Circumscripție Județeană (BECJ).
În urma pierderii funcției de primar la o diferență de doar 16 voturi, edilul șef din perioadele 2004 – 2012 și 2016 – 2020 a deschis mai multe procese prin care solicita, printre altele, renumărarea voturilor nule, precum și renumărarea tuturor voturilor din 18 secții.
Edilul șef a susținut că există mai multe indicii că rezultatul scrutinului ar fi fost viciat, însă cererile sale au fost respinse de BECM și BECJ.
Ca atare, a inițiat acțiuni la Tribunalul Botoșani, care i-au fost respinse, după care a depus recursuri la Curtea de Apel Suceava, iar astăzi s-a terminat și ultimul proces pe această temă.
”Respinge recursul ca nefondat. Definitivă. Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților prin intermediul grefei instanței”,
Hotărâre Curtea de Apel Suceava.
Într-un prim proces, terminat în ianuarie tot la Suceava, fostul primar solicitase suspendarea unei hotărâri a Tribunalului Botoșani până la terminarea procesului de fond, adică cel tranșat astăzi.
Ambele acțiuni au fost însă respinse de magistrați.
Oricum, chiar și obținerea unei soluții favorabile actualului consilier local ar fi fost imposibil de pus în practică deoarece Judecătoria Botoșani a decis la jumătatea lunii să topească buletinele de vot care erau depozitate la incubatorul de afaceri administrat de SC Locativa SA.
În aceste condiții, a devenit imposibil un scenariu similar celui de la Primăria Sectorului 1, unde se numără din nou buletinele de vot la jumătate de an de la alegerile locale.
DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024
Bărbat prins sub „aburii alcoolului” după un control în trafic
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024
De la 17 grade la lapoviță și ninsoare: Ce ne așteaptă săptămâna viitoare
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024
Pericol pe șosele: Șofer prins mort de beat la volan
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024