Dumitru Zmău a recunoscut că a discutat cu cei de la PSD care i-au propus funcția de conducere însă…
„
Eu am refuzat, având în vedere că trec de la un partid la altul, ca să nu se interpreteze că sunt un fripturist, că sunt un traseist care-mi urmăresc interesul. Orice s-ar întâmpla, în PNL nu mă mai întorc, am depus adeziunea cu mânuța mea, ceea ce se spune nu este adevărat, nu se cere după ordonanță că trebuie să atești partidul în care ai fost. Ai voie o singură dată să îți pui opțiunea politică”, a declarat
Dumitru Zmău, vineri, 3 octombrie 2014.
Actualul membru al
Partidului Liberal Reformator susține că nu a avut intenția niciodată de a prelua funcția de vicepreședinte, iar motivele pentru care a decis să iasă din PNL ar fi fost privitoare la faptul că nu reușea să-i ajute cu nimic pe cetățenii din județ.
”
Chestiunea cu vicepreședintele nu-mi aparține, nu am nici o intenție și nici nu voi accepta vreodată în perioada asta să obțin funcția de vicepreședinte. Eu în primul rând sunt pensionar, am viața mea și trăiesc liniștit. Am vrut să fac ceva în calitate de consilier județean și dacă vor hotărî să mi-o retragă, nu e nici o problemă”, a adăugat
Dumitru Zmău.
Mai mult decât atât, fostul polițist a spus că a ajuns la concluzia că nu mai dorește să voteze așa cum îi dictează partidul ci…inima.
„
Nu este o chestiune care mi-am propus-o eu, sunt mulți oameni mai capabili să o facă și nu va fi liniște. Dacă era o chestiune ca să fiu președinte, eu eram. Eu nu m-am născut cu mandatul de consilier județean. Eu am simțit că nu fac bine votând ce mi se aduce în față, știți foarte bine că dacă nu ai votat ce trebuie, îți pierzi calitatea de consilier”, a încheiat
Dumitru Zmău.
Fostul liberal a mai menționat că nu este nici o problemă dacă-și pierde toate funcțiile întrucât vrea să-și trăiască bătrânețile liniștit.
(G.E.)
CITEȘTE:
ACUM : Ședință fulger la județ pentru bani și drumuri