Vântul bătea cu atâta putere încât aproape că putea să culce trupul crud al unui copil la pământ. Două femei cu basmale colorate pe capete și pestelci la brâie s-au așezat să își odihnească mâinile pline de moloz și bătucite de muncă. Râd. Dincolo de gard, mama părintelui cu o roabă cară cărămizi. Soțul ei, bârne din lemn mâncate de vreme. Muncesc din greu însă au chipurile luminate.
Bucurie la vederea fețelor noi.
”Cine v-a trimis? De unde ați știut să veniți?”.
Sunt primele întrebări adresate de epitropul Bisericii Izvorul Tămăduirii din localitatea Cișmea, care aparține de Răchiți, comuna aflată în coasta municipiului. Dumitru Pușcașu este un fiu al satului și un soi de administrator al lăcașului de cult.
Aici, timp de 17 ani a slujit preotul Aurel Chiroșca, ”să-i dea Dumnezeu sănătate”, murmură oamenii când gândul le fuge la el. S-a pensionat și locul i-a fost luat de tânărul părinte Ionuț Cazaciuc. Biserica deservește 160 de familii din Cișmea. Însă, credincioșii au mare necaz acum.
Îngrijorarea a apărut în timpul slujbelor când bucăți din tencuială tot cădeau și speriau lumea. Și s-a ajuns până la situația în care Biserica s-a rupt la propriu în două.
”Biserica este de prin 1820 cam așa ceva. Fundația la Biserică, cum făceau atunci străbunicii noștri, a fost pe lespede de piatră, nu s-a mai făcut legătura. Din cauza drumului pe care circulă mașini mari, că a fost părintele Chiroșcă înainte, a făcut multe sesizări, nu a înțeles nimeni. A intrat în trepidații. Pământul este moale, fiind fundația moale, a început să crape, s-a deplasat altarul și catepeteasma față de biserica obișnuită, s-a rupt, a crăpat”
Dumitru Pușcașu, epitrop al Bisericii Izvorul Tămăduirii
Așa că, s-au apucat să o dărâme. Puțini dintre enoriași. Explică epitropul: ”Cu oamenii din sat, oamenii noștri. Vecina mea, bunica părintelui, soția mea. Nu ne e rușine, să știți. Eu voluntar, nevasta voluntară, părinții preotului sunt permanent, noi cum primim liber de la serviciu”.
Râde amar și spune că dacă ar avea măcar 10 oameni, altfel ar merge treaba. Așa, muncește cu femei și copii.
”Unii sunt contra, alții sunt pentru. Nu este monument istoric, s-a căutat, nu s-a găsit să fie scris undeva în analele istorice”, mai spus Dumitru Pușcașu pentru că, evident, demolarea Bisericii a atras și cuvinte contra.
Preotul când nu aleargă de acolo, acolo pentru treburi, muncește și el alături de mâna de oameni care lucrează la dărâmarea Bisericii.
”Noi anul acesta vrem să turnăm și fundația la Biserică dar și la clopotnița care va fi separată de Biserică. Dacă vom reuși să facem acest lucru va fi o mare realizare pentru noi”
Ionuț Cazaciuc, preot paroh
De la Primăria Răchiți, promisiunile pentru o eventuală susținere, de orice fel, fie resursă umană, fie financiară sunt la acest moment pur declarative.
”Momentan Primăria va căuta soluții astfel încât să-i putem ajuta. Fiecare activitate care se desfășoară pe teritoriul comunei, noi de asta suntem aleși, suntem reprezentanții cetățenilor și trebuie să căutăm soluții să-i ajutăm”
Florin Bulgaru, primarul comunei Răchiți
Primarul nou ales mai explică faptul că pe anul acesta șansele să fie alocate sume sunt minime spre zero, însă anul viitor, ar putea fi o speranță: ”Vom căuta soluții să-i putem ajuta legal, așa cum se cuvine și în limita bugetului disponibil pe anul 2017 că deocamdată pe anul acesta, nu se poate. Am înțeles că această investiție se desfășoară pe mai mulți ani”.
Cât despre oamenii care muncesc în folosul comunității, deși din curtea Bisericii erau speranțe că vor ajunge și acolo, de la Primărie, răspunsul este altul.
”Depinde de activitățile pe care o să le avem pentru că oamenii aceia de la venitul minim garantat sunt foarte puțini și la începutul anului se aprobă prin HCL un plan de activități. Venim în fața consilierilor cu acel plan, dar planul de activități se aprobă de CL. Vom încerca să ajutăm atât timp cât se face o investiție dar vă dați seama poate sunt acolo treburi de muncitori calificați și trebuie firme calificate, nu mergem noi cu oameni de la Legea 416 că activități care trebuie făcute de specialiști”
Florin Bulgaru, primarul comunei Răchiți
Totuși, primarul de Răchiți a declarat că va încerca poate să atragă sponsori care să facă donații pentru această Biserică unde, în zi de Sfântă Sărbătoare oamenii se îngrămădesc în casa praznicală pentru a se ruga.
Miss și Mister Boboc la Colegiul Național „Mihai Eminescu”: CINE sunt câștigătorii – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
2 milioane de euro pentru parcuri fotovoltaice din județul Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Marcel Ciolacu și-a anunțat DEMISIA după pierderea alegerilor
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024