În urmă cu două zile, pe rolul Judecătoriei Botoșani a fost înregistrată o nouă cauză care are ca obiect „obligația de a face”.
Concret, un om de afaceri botoșănean cere ajutorul judecătorilor pentru a obliga o societate din administrația publică locală să respecte prevederile unui contract.
Scandalul este deja cunoscut în spațiul public, prin care Cătălin Silegeanu a intrat în conflict cu conducerea SC Eltrans SA din cauza unui spațiu publicitar pe unul dintre autobuze. Afaceristul și-a dorit libertatea de a-și alege propriul mesaj într-un context în care a cumpărat spațiu publicitar, conform unui contract agreat cu societatea Eltrans.
Totul a pornit de la cuvintele „by Cătălin Silegeanu” sub numele firmei Hidroplasto, pe care o administrează. Numele său pe autobuzele orașului nu ar fi fost pe placul șefilor din Primăria Botoșani, care au devenit ținta criticilor pentru Cătălin Silegeanu.
Cum nu a reușit pe cale amiabilă să-și inscripționeze autobuzul pentru care a cumpărat spațiu publicitar, Cătălin Silegeanu a deschis un proces la Judecătorie.
Solicită obligarea societății Eltrans la respectarea contractului și punerea la dispoziția Hidroplasto a spațiului exterior al unuia dintre mijloacele de transport Isuzu Citibus „în scopul utilizării pentru reclama agreată, prin includerea sintagmei – by Cătălin Silegeanu”.
Mai cere despăgubiri pentru un prejudiciu creat în cuantum de 5.865 lei, sumă care ar fi fost achitată de Hidroplasto pentru print-uri autocolante cu adeziv polimerizat și servicii de colantare pentru două autobuze. Precizează că macheta ar fi fost aprobată în prealabil de către Eltrans.
Și nu în ultimul rând Cătălin Silegeanu pretinde și plata cheltuielilor de judecată. Dosarul a fost înregistrat la Judecătorie pe data de 7 iulie 2022.
Omul de afaceri Cătălin Silegeanu a apărut în spațiul public înaintea alegerilor locale din 2020, când s-a alăturat celor din PSD Botoșani și când, pentru o scurtă perioadă de timp, și a făcut campanie electorală actualului primar Cosmin Andrei. A fost dat afară din partid și a candidat independent la „locale” la funcția de primar, fiind votat de 1.505 botoșăneni. Ulterior s-a înscris în Pro România pe listele căruia a candidat pentru un mandat de parlamentar.
Comunicat de presă: Digitalizarea firmei Anca Farm
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
A demisionat și Nicolae Ciucă: Am învățat lecția
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Sute de locuri de muncă vacante la Botoșani, de la director la ajutor de bucătar - LISTA
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024