Tranzacție de aproximativ 140.000 de euro perfectată la finele anului trecut.
Societatea de Investiți Financiare (SIF) Moldova a vândut integral pachetul de 608.600 de acţiuni, reprezentând 16,72% din capitalul social al societăţii producătoare de pompe şi electropompe UPSS din Botoşani, potrivit unui raport transmis Bursei de Valori Bucureşti (BVB) la sfârşitul săptămânii trecute, titrează Bursa.ro.
Acţiunile înstrăinate erau plasate în portofoliul «SELL» al societăţii de investiţii financiare care este compus din deţinerile minoritare în companii ce nu fac parte din Strategia multianuală a societăţii de investiţii aprobată de către acţionari, se arată în comunicatul emitentului.
Pentru pachetul de acţiuni, SIF Moldova a încasat suma de 663.983 de lei, ultima plată către societate fiind efectuată în data de 28 decembrie 2018.
Operaţiunea s-a efectuat prin subsidiara SIF2 Asset Invest SA, societate specializată în vânzarea acţiunilor companiilor din portofoliul «SELL».
Potrivit emitentului, deţinerile SIF Moldova sunt catalogate în trei portofolii: portofoliul Deţineri Majoritare, creat în scopul creşterii valorii activelor administrate pe termen mediu şi lung, care urmăreşte obţinerea de fluxuri financiare din dividende/vânzarea deţinerii; portofoliul «CORE», care include deţineri strategice de active precum acţiuni bancare şi ale companiilor energetice, aces-tea oferind lichiditate activelor SIF2, reprezentând principalul generator de venituri şi surse pentru noi investiţii prin fluxuri constante de dividende; şi portofoliul «SELL» ce conţine deţineri istorice în companii închise sau cu lichiditate scăzută, care şi-au epuizat potenţialul de creştere pentru care se intenţionează vânzarea în scopul realizării unui surplus de lichidităţi pentru realizarea programului investiţional.
În primele nouă luni din acest an, societatea de investiţii financiare a afişat un profit net în valoare de 62 milioane de lei, cu 52,78% mai mic comparativ cu rezultatul net obţinut în aceeaşi perioadă a anului trecut, în timp ce valoarea activelor totale deţinute de SIF Moldova la finalul lunii septembrie a fost cu 10,92% mai mare decât la finalul anului 2017.
Capitalizarea de piaţă la BVB a SIF2 este de circa 1,24 miliarde de lei.
DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:
Mailat a ales noua echipă după ce a refuzat Botoșaniul
Redacția Botoșăneanul
Dec 28, 2024
Redacția Botoșăneanul
Dec 28, 2024
Redacția Botoșăneanul
Dec 28, 2024
Traseul urșilor de la Comănești și Roșcani: Puncte de întâlnire la Plopenii Mari și Săveni
Redacția Botoșăneanul
Dec 28, 2024
Nova Apaserv Botoșani anunță întreruperea apei potabile pe mai multe străzi din municipiu
Redacția Botoșăneanul
Dec 28, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile