Ceea ce Botoşăneanul anunţa marţi la Ancheta Săptămânii s-a confirmat. Consiliul de administraţie al SC Nova Apaserv SA s-a întrunit în şedinţă şi a dezbătut referatul întocmit de conducerea executivă a societăţii privind renovarea Băii Centrale.
Lucrările au avut loc chiar pe 5 februarie, însă după apariţia articolului proiectul de hotărâre a suferit unele modificări. Astfel, iniţial s-a dorit să se supună aprobării referatul menţionat, în care se propunea la final
„începerea demersurilor pentru expertizarea imobilului, proiectarea, achiziţia şi contractarea lucrărilor necesare”. Unii membri ai CA-ului nu au fost însă de acord cu acest lucru, astfel încât în final s-a decis doar că ei au luat act de referat şi că sunt de acord cu efectuarea unei evaluări a clădirii în care a funcţionat
Baia Centrală, iar acum îşi desfăşoară activitatea serviciul comercial al
SC Nova Apaserv SA. Conform unei estimări întocmite de SC Proiect Botoşani SRL investiţia s-ar ridica la minim 765.700 de euro.
CITEŞTE ŞI:
Şefii CJ şi cei de la Apă pregătesc o mega-afacere - sediu de un milion de euro pentru unitatea care face concedieri pe bandă rulantă