În afara senatorului Lucian Trufin, doar deputatul Costel Lupașcu a mai avut curajul de a vedea vinovați pentru pierderea guvernării și în propriul partid, nu doar în Iohannis, Orban, liberali, și trădători, așa cum au făcut-o majoritatea celorlalți PSD-iști care au luat cuvântul la Comitetul Județean Extraordinar care a avut loc sâmbătă la Hotel Rapsodia.
Mai întâi, parlamentarul a vorbit despre cifrele guvernării PSD, care ar indica în opinia sa o creștere economică sustenabilă, un nivel record al veniturilor statului, o îmbunătățire a absorbției fondurilor europene, o creștere a alocațiilor și salariilor.
”S-au făcut multe lucruri bune, am guvernat bine, dar au fost momente când PSD s-a detașat de dorințele românilor, ale oamenilor, am deschis prea multe războaie, ne-am certat cu toată lumea: cu Opoziția, cu Iohannis care a încălcat mereu Constituția - poate că dacă îl suspendam era bine sau nu, nu știu acum – cu multinaționalele, cu Justiția, dar cel mai rău a fost faptul că a existat un război continuu în PSD. PSD cu PSD! Un război care ne-a măcinat. Astfel, în ochii multora CEx-ul a devenit nociv”,
Costel Lupașcu, vicepreședinte PSD Botoșani.
Ca atare, și-a exprimat părerea că misiunea viitoarei conduceri a partidului va fi aceea ca prin modificările aduse la statut să arate că PSD este un partid deschis, modern și european și care să asigure liniștea în interiorul formațiunii.
”Am pierdut lamentabil guvernarea, ne întrebăm cum a fost posibil să pierdem guvernarea și ne amintim că, din nefericire, am avut parte de trădători. De aceea condamn ferm migrația politică și traseismul politic”,
Costel Lupașcu, vicepreședinte PSD Botoșani.
Spre final, acesta a respectat însă linia antevorbitorilor și a învinuit PNL-ul de o mulțime de lucruri, de la creșterea inflației și devalorizarea leului până la rămânerea la același nivel a alocațiilor.
”Cei de la PNL sunt de fapt o adunătură de incompetenți, care se suie toți în spatele lui Iohannis profitând de realegerea sa, dar nu va mai putea nici el să îi ducă mult în cârcă pentru că orice cal ajunge gloabă. Clar: vor să distrugă țara pentru interese externe”,
Costel Lupașcu, vicepreședinte PSD Botoșani.
În opinia sa, Klaus Iohannis vrea să transforme România într-un stat dictatorial și ”de aceea PSD trebuie să intre în dispozitiv de luptă”.
DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL
Mailat a ales noua echipă după ce a refuzat Botoșaniul
Redacția Botoșăneanul
Dec 28, 2024
Redacția Botoșăneanul
Dec 28, 2024
Redacția Botoșăneanul
Dec 28, 2024
Traseul urșilor de la Comănești și Roșcani: Puncte de întâlnire la Plopenii Mari și Săveni
Redacția Botoșăneanul
Dec 28, 2024
Nova Apaserv Botoșani anunță întreruperea apei potabile pe mai multe străzi din municipiu
Redacția Botoșăneanul
Dec 28, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile