Contre între Gigi Becali și Valeriu Iftime după meciul de aseară.
La finalul partidei disputate la Voluntari, din cauza problemelor cu gazonul de la Arena Națională, Gigi Becali a răspuns întrebărilor despre prestația echipei sale, dar și despre cea a moldovenilor. Patronul FCSB a apreciat jocul adversarului, dar a avut și critici dure pentru francezul Hervin Ongenda.
"Botoșani e echipă de play-off, 100%. Bine, dacă joacă titular Ongenda, e de locul 12. Când joacă cu Ongenda, joacă cu un om în minus. Asta e ambiția lor. Bine, e părerea mea. Joacă cu un om în minus! Când ajunge mingea acolo, își bate joc și pierde și toată munca echipei. Dacă nu joacă Ongenda titular, Botoșani e echipă de play-off. Bine, că îl mai bagă pe Ongenda în a doua repriză, că e pariul lor, să se joace de-a pariul...", a spus Becali, după meciul FCSB - Botoșani 2-2.
În replică, patronul echipei FC Botoșani, Valeriu Iftime, a comentat cu destul de mult umor aprecierile lui Becali. Omul de afaceri moldovean a recunoscut că patronul FCSB i-a tot spus în nenumărate rânduri că s-a păcălit cu transferul lui Ongenda, dar Iftime consideră că atacantul francez va demonstra că nu degeaba i se acordă atât de multă încredere la Botoșani.
"Sunt acri strugurii... Dânsul mereu îmi spune că nu este fotbalist, dar eu mereu i-am răspuns să înceteze, că ne facem de râs, dacă mai spune asta. Dacă este așa, atunci eu nu mai sunt om de afaceri...Are un mare interes, o să vedeți, dar nu este copt pentru FCSB și nici pentru a juca în România. Fabrini vine la noi pentru el... Fizic nu este făcut, este parașutat, are probleme cu limba, mai are mult până se călește cu balcanismul nostru. O să învețe el și o să fie și domnul Becali mulțumit, că altfel se face de râs",
a spus Iftime, la Fotbal Club, după meci.
FCSB a deschis scorul după numai patru minute prin Dennis Man, apoi, în minutul 20, Gnohere a transformat penalty-ul obținut de Florinel Coman, iar lucrurile păreau să se îndrepte spre o victorie facilă a roș-albaștrilor. Valeriu Iftime nu a văzut prima repriză, dar a fost informat tot timpul despre evoluția scorului.
"Am văzut doar repriza a doua, eram în avion, dar am crezut că ne dau 10 goluri când am fost anunțat că aveau 2-0 în minutul 20. Repriza a doua a fost a noastră. Revolta lui Costel a fost bine articulată, noi avem 6 copii sub 21 de ani, era normal să bage din ei. Eu n-am nicio frică cu ei, trebuie să insistăm cu ei, să-i promovăm. Noi nu suntem pregătiți să scoatem fotbaliști, dar cred că anul ăsta scot vreo trei jucători botoșăneni, copii cu BAC-ul luat, copii deștepți.Nu m-am gândit niciodată să câștig campionatul, sincer. Eu mă gândesc să joc fotbal, pe mine mă interesează să-i mulțumesc pe oamenii care vin să ne susțină",
a mai spus Iftime, la Digi Sport, în cadrul emisiunii "Fotbal Club".
În final, omul de afaceri a vorbit și despre rușinea pe care a suferit-o CFR Cluj, campioana României, în play-off-ul din Europa League:
"Pentru fotbalul nostru, este o tragedie financiară necalificarea în Europa League. Eu sunt convins că domnul Becali are o gaură în buzunar. E complicat să fim acum în lumea a treia. Ce a făcut CFR Cluj este greu de explicat. Să te faci de râs după ce câștigi un campionat, greu de spus ... Cât despre schimbările de antrenori, este păcat, dar toți avem de pierdut...".
Hai la film! PROGRAMUL săptămânii la Happy Cinema Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Nov 15, 2024
Gabriela Erdic
Nov 15, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 15, 2024
Botoșănean rămas fără telefon mobil după o „îmbrățișare”
Redacția Botoșăneanul
Nov 15, 2024