Deși copiii își doresc să stea pe scaunul din față al mașinii, părinții trebuie să tină cont de câteva aspecte pentru siguranța celor mici.
Ordonanța de urgență nr.195/2002 art. 97 este cea care face referire la aceste reguli. Conform acesteia, vârsta la care copiii pot sta în față este de 12 ani, însă doar dacă au o înălțime mai mare de 1,50 metri și sunt fixați cu centura de siguranță, ajustată în funcție de greutatea sa, iar aceasta nu trebuie să treacă peste gât sau gură, scrie Gândul.
Cei cu vârste cuprinse între 3 și 12 ani trebuie să stea, obligatoriu, pe scaunele din spate. Este interzis ca un copil de sub 12 ani să stea pe scaunul din față, chiar dacă este ținut în brațe de un adult, deși unii șoferi ignoră acest lucru. De asemenea, copiii cu înălțimea de peste 1,35 m trebuie să poarte obligatoriu centura de siguranță adaptată greutății și înălțimii lor. Și acest lucru este nerespectat de unii conducători auto.
Dacă un copil are sub 1,35 metri, el poate călători cu mașina doar dacă se află într-un scaun special pentru copii. Există mai multe sisteme de siguranță, cum ar fi pernele de înălțare, care țin copilul fixat cu spatele de scaun. Acestea nu sunt obligatorii prin lege, dar dacă alegeți să le folosiți, nu uitați de centură, care este obligatorie.
Dacă există o condiție medicală specială a copilului, atunci el poate fi transportat fără scaun și fără centură, însă doar pe scaunele din spate. Mai mult, pentru copiii care au sub 3 ani, trebuie să existe o dovadă medicală care să fie prezentată în cazul unui control al polițiștilor.
Atunci când copilul stă pe scaunul auto orientat cu spatele la sensul de mers, fie că este un bebeluș sau un copil mai mare, airbagul trebuie să fie dezactivat, pentru că – dacă se deschide – devine extrem de periculos pentru micuț, indiferent dacă el călătorește cu spatele sau cu față la direcția de mers.
Evident, dacă un pasager adult va sta lângă șofer, atunci airbagul trebuie să fie reactivat. Dar există pericolul să fie uitat acest lucru, tocmai de aceea este indicat să nu așezi un copil pe scaunul din față al mașinii.
Conform Codului Rutier, orice copil care are o înălțime de sub 1,35 metri trebuie să fie transportat doar în autovehicule dotate cu sisteme de siguranță și dacă sunt prinși cu ajutorul unui dispozitiv de fixare în scaun pentru copii, instalat în autovehicul.
Copiii de sub 3 ani trebuie transportați doar în scaune speciale pentru copii. Atenție, înălțătorul pentru copii poate fi folosit doar dacă aceștia au peste 4 ani, sunt mai înalți de 1,35 m și au peste 18 kg.
De obicei, înălțătorul se recomandă în cazul copiilor care sunt prea mari să încapă într-un scaun special, dar sunt prea mici pentru a folosi centura de siguranță pentru adulți.
Accident rutier cauzat de vremea rea, cinci botoșăneni implicați
Redacția Botoșăneanul
Nov 22, 2024
Tânără din Botoșani băgată la închisoare după o ditamai aventura în trafic
Redacția Botoșăneanul
Nov 22, 2024
Procesiune cu Sfinte Moaște în mai multe parohii din județul Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Nov 22, 2024
3 motive pentru a cumpăra centrala pe lemne Stropuva S40U
Redacția Botoșăneanul
Nov 22, 2024