Cercetătorul atrage atenţia asupra pericolelor care pândesc întreaga Europă din cauza centralei de la Cernobîl, în timpul războiului dintre Rusia şi Ucraina.
Radiaţiile din jurul centralei de la Cernobîl sunt în creştere, anunţă cercetătorul şi profesorul ieşean Silviu Gurlui. Acesta spune că în ultimele ore a observat schimbări semnificative ale valorilor din jurul centralei din nordul Ucrainei.
„Nu ştiu ce este acolo. Nu sunt multe hărţi de poluare radioactivă. Dar aceasta arată clar o creştere semnificativă a radiaţiei în jurul centralei Cernobîl. Judecând după poziţia senzorilor, ar putea fi o zonă mai fierbinte, de aproximativ 30 km în diametru. Sper să fie un accident minor, să nu mai crească şi toţi cei implicaţi în acel areal să fie foarte atenţi. Suntem pe un butoi de pulbere dacă stârnim iadul”, a transmis fizicianul Silviu Gurlui.
Profesorul ieşean spune, potrivit Adevărul, că peste 200 de tone de matrice cu uraniu, plutoniu, combustibil lichid şi praf radioactiv se află în reactorul 4 de la Cernobîl.
„Deşi, din 2000, toate cele trei reactoare sunt oprite, iar reactorul 4 e izolat, combustibilului radioactiv există. Ar fi un dezastru ce se poate vedea doar în filmele cele mai înfricoşătoare. Anumie incendii stârnite în vecinătatea reactorului 4, ar produce de asemenea foarte mari probleme prin răspândirea în atmosferă a materialului radioactiv”, a mai spus Silviu Gurlui.
Centrala nucleară de la Cernobîl a fost capturată de către militarii ruşi în prima zi a războiului.
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a dat asigurări că armata ucraineană încearcă să recapete controlul asupra Cernobîlului.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
ALERTĂ meteo: Județul Botoșani, sub COD GALBEN
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
Șoferi AMENDAȚI de polițiști cu 40.000 de lei după un control în trafic
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
O biserică din Botoșani cu hramul „Sfântul Andrei” va fi în sărbătoare
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024