Contractul de lucrări a fost adjudecat de firma SC Bahm Construcții Civile și Industriale din Tulcea care își va achita obligațiile ce îi revin cu sprijinul a trei subcontractori.
Contractul a fost semnat în biroul președintelui Consiliului Județean Botoșani, Doina Federovici, în urmă cu scurt timp.
Secția de Obstetrică și Ginecologie a Spitalului Județean Mavromati se modernizează parțial cu fonduri europene dar și un aport însemnat din partea Consiliului Județean.
Practic vor fi modernizate ultimele două etaje și partea de demisol, având în vedere că restul clădirii a avut parte de intervenții într-un proiect anterior.
Doina Federovici, președintele CJ Botoșani
„Va fi o schimbare radicală în bine a Maternității Botoșani, atât din perspectiva pacienților, cât și în privința cheltuielilor de funcționare. Se modernizează complet etajele IV și V, dar și vestiarele de la demisol, astfel încât pacientele să beneficieze de condiții civilizate de cazare de la momentul internării și pe toată durata prezenței lor în Maternitate. Banii pentru aceste lucrări vor fi asigurați din bugetul Consiliului Județean”,
Un aspect important în acest contract este componenta de eficientizare energetică a unității medicale prin care vor fi reduse considerabil cheltuielile cu energia și creștem confortul termic și siguranța pentru pacienți.
Se refac toate instalațiile electrice și termice, se schimbă toate ferestrele și ușile. Întreaga clădire va fi reabilitată energetic.
Doina Federovici, președintele CJ Botoșani
„Vom desființa mansarda, ca să putem instala panouri fotovoltaice și patru stații de reîncărcare electrică. Astfel, vom asigura, din energie solară, curată și ieftină, o bună parte din consumul de energie electrică a unității medicale. Toate aceste lucrări de eficientizare energetică vor fi făcute din bani europeni”,
E vorba de 4 milioane de euro din PNRR, la care se adaugă cota de cofinanțare din partea Consiliului Județean Botoșani.
Valoarea contractului de lucrări, adică partea de construcții-montaj, se ridică la aproximativ 6 milioane de euro. La aceasta se adaugă cheltuielile făcute cu realizarea Studiului de Fezabilitate, al Proiectului Tehnic și asigurarea rezervei de implementare, care reprezintă 25% din totalul proiectului.
Doina Federovici, președintele CJ Botoșani
„În mandatul meu, sistemul sanitar din Botoșani a beneficiat cele mai mari investiții din istoria județului nostru. În total e vorba de aproximativ 50 de milioane de euro. De asemenea, voi lăsa noii administrații, proiecte de investiții de 175 de milioane de euro, pentru construcția a 3 spitale, pentru care Consiliul Județean va putea aplica imediat ce se vor deschide ghidurile”,
Constructorul reprezentat de administratorul societății Bahm Construcții Civile și Industriale a oferit asigurări că se va încadra în termenul de 24 de luni, cât este prevăzut în contract.
Iar conducerea Spitalului Județean Mavromati a arătat că actul medical nu va fi perturbat și sunt discutate mai multe scenarii pentru siguranța pacienților și personalului medical și asigurarea unui circuit pentru accesul la șantier.
GALERIA FOTO CONTINUĂ MAI JOS CU SĂGEATĂ SPRE DREAPTA
Traseul urșilor de la Comănești și Roșcani: Puncte de întâlnire la Plopenii Mari și Săveni
Redacția Botoșăneanul
Dec 28, 2024
Nova Apaserv Botoșani anunță întreruperea apei potabile pe mai multe străzi din municipiu
Redacția Botoșăneanul
Dec 28, 2024
Redacția Botoșăneanul
Dec 28, 2024
Noi scumpiri la carburanți din 1 ianuarie: Cât vor plăti șoferii în plus
Redacția Botoșăneanul
Dec 28, 2024
Top 5 jocuri multiplayer care te conectează cu prietenii
Redacția Botoșăneanul
Dec 27, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile