Ministrul Transportului, Sorin Grindeanu, a anunțat că a fost desemnat câștigătorul contractului pentru încă un lot al Autostrăzii Moldova.
Contractul pentru proiectarea și execuția primului lot (33 km) al sectorului de Autostradă Pașcani-Suceava a fost atribuit unui constructor român, pentru suma de 3,06 miliarde de lei (fără TVA).
Durata pentru finalizarea acestui nou lot de autostradă este de 30 de luni (6 luni proiectare și 24 de luni execuție), iar pe traseu vor fi construite inclusiv:
- un viaduct peste DJ208 și CF517 (1.049,80 m);
- un viaduct peste râul Ruja (604,60 m);
- un pasaj peste pârâul Pulpa, DJ208S și CF500 (868 m);
- patru parcări de scurtă durată;
- un Spațiu de Servicii,
- un nod rutier în zona localităților Tătăruși-Heci, la intersecția cu DJ 208F;
- un nod rutier în zona localității Dolhasca, la intersecția cu DJ 208I;
- un nod rutier în zona localității Roșcani.
Contractul, finanțat prin Programul Transport (PT) 2021-2027, prevede ca toate parcările și spațiile de servicii să fie dotate, fiecare, cu infrastructura necesară amplasării unui număr de minimum 8 stații de încărcare pentru autoturismele electrice.
Semnarea contractului este posibilă peste 10 zile, dacă nu vor fi depuse contestații.
Tronsonul Pașcani – Suceava va avea o lungime totală de 62 de kilometri și va străbate trei județe, Iași – 12,3 kilometri, Botoșani – 6,5 kilometri și Suceava 42,2 kilometri. Acesta va fi împărțit în două loturi. Primul lot va avea o lungime de 33 de kilometri, și se întinde între Pașcani și Roșcani, unde va fi construit un nod rutier de legătură cu descărcare în DJ 208C, Joldești – Vorona – Botoșani. Al doilea lot, care va avea o lungime de 29 de kilometri, va începe de la Roșcani și se va finaliza la Suceava, unde va fi construit un nod rutier care va asigura conectivitatea cu Aeroportul Salcea și cu DN29, Botoșani – Suceava.
CLIPUL ZILEI: Militarii de elită de la Botoșani care au marcat trei decenii de activitate
Gabriela Erdic
Mar 29, 2025
Tânărul polițist din Botoșani plâns de întreaga comunitate: Erai atât de iubit…
Andreea Coțovanu
Mar 29, 2025
Redacția Botoșăneanul
Mar 29, 2025
Descoperiri arheologice în Botoșani: Așezări cucuteniene din județ scanate de studenți
Andreea Coțovanu
Mar 29, 2025
Proiect educațional despre Uniunea Europeană, la Colegiul Tehnic „Gheorghe Asachi” Botoșani
Andreea Coțovanu
Mar 29, 2025
Trebuie evacuați din locuințele statului cetățenii cu mai mult de trei amenzi pentru tulburarea liniștii și ordinii publice?
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile