Vocea lui Mihai-Florin a adus alinare creștinilor, a răsunat în biserici din Botoșani, Suceava și nu numai. Tânărul de doar 23 de ani l-a slujit pe Dumnezeu până la jertfă.
Mihai-Florin Maxemiuc s-a stins din viață în cursul zilei de luni, lăsând în urmă o mamă nemângâiată și frații îndurerați.
”Astăzi fratele nostru drag, Mihai-Florin, a plecat la Dumnezeu să cânte în ceruri cu îngerii. A lăsat o tristețe și un gol imens în sufletele noastre, dar nădăjduim că este la odihnă. Vă rugăm pe toți care l-ați cunoscut, sau care ați ascultat cântările noastre să-l pomeniți în rugăciune! Dumnezeu să te ierte, frățiorul nostru și să te odihnească cu drepții!”,
Grupul Psaltic "Macarie Ieromonahul"
Mihai-Florin Maxemiuc era absolvent al Seminarului Teologic din Suceava și făcea parte din Grupul Psaltic "Macarie Ieromonahul".
”A jertfit multe nopți pentru Hristos și Biserica lui de pe pământ. A fost luat la cer exact în postul Adormirii Maicii Domnului, deloc întâmplător. Atunci când alți tineri alegeau să își trăiască ținerea, el a oferit-o lui Dumnezeu. Cei mai frumoși ani, când trupul este mânat spre multe tentații, el i-a închinat ostenilor și cântărilor bisericești. Este multă durere acum, întrebări și regrete deopotrivă. Ca om este greu să întărești o familie îndurerată, o mamă care nu-și va mai îmbrățișa copilul, niște frați care nu vor mai fi împreună slujind lui Hristos aici pe pământ. Mihai a plecat la Liturghia cerească, acolo unde nu mai există nici întristare și nici suspin, ci viață fără de sfârșit. Dumnezeu să te așeze în liniștea Raiului!”,
pr. Alexandru Lungu
Brânza de la “Five Continents”premiată cu aur la World Cheese Awards 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Două case mistuie de flăcări: O femeie a ajuns la spital
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Valeriu Iftime deschide ușa transferului unui jucător de la FCSB: Cum să nu-l vreau?
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Se caută medic pentru cea mai sensibilă secție de la Spitalul Județean
Oana Sava
Nov 23, 2024