Generații întregi de elevi îi poartă veșnică recunoștință, fie că vorbim despre cei de la Liceul Pedagogic, Liceul de Artă sau de la Școala Populară de Artă din Botoșani.
”Încă un suflet s-a întors în necuprinsul Cerului! Și ce suflet! Drum lin în lumină, doamnă profesoară Maria Cojocaru!”, au fost primele cuvinte ale lui Liviu Andronic, manager al Școlii de Artă Botoșani, la aflarea tristei vești că Maria Cojocaru, profesor de elită al Botoșanilor, s-a stins din viață.
Maria Cozmici, după numele de acasă, s-a născut pe 4 iunie 1942, în Bucovina de Nord, într-o familie cu 13 copii. Avea 14 ani când susținea examen și intra la Liceul de Muzică din Iași, oraș în care urmează și Conservatorul ”George Enescu”. Aici avea să îl întâlnească pe cel care i-a fost nu doar marea iubire a vieții, ci și un partener de nădejde: profesorul Gheorghe Cojocaru, care urma aici Pedagogia și dirijat cor.
Maria Cojocaru a fost profesoară de vioară, dar a predat și muzica vocală, ocupându-se de ansambluri corale.
"În 69 am terminat Conservatorul cu două diplome, două valize, două linguri și un copil în brațe. Dar eram foarte fericiți. Încă înainte de căsătorie îmi spusese toate necazurile prin care a trecut. Și vă jur, nu din milă, ci pur și simplu așa, mi-am spus: "Pe omul acesta trebuie să-l fac fericit!". Și cred că l-am făcut fericit", spunea Maria Cojocaru într-un interviu, motivând astfel de a ales jertfa pe viață alături de soțul său, Gheorghe Cojocaru.
La Botoșani, alături de soțul său, a trăit pentru muzică și pentru elevii pe care i-a îndrumat cu o rară abnegație. Au fost împreună modele de dascăli, au fost modele creștine pentru toți cei care le-au stat în preajmă.
După plecarea la cele veșnice a profesorului Gheorghe Cojocaru, Maria Cojocaru a trăit într-o discreție absolută, într-o cumințenie lumească specifică oamenilor mari.
”Nimeni nu-i nemuritor, dar parcă am vrea ca unii oameni să rămână cât mai mult printre noi”, spune cu tristețe Liviu Andronic.
Dumnezeu să o odihnească în pace!
(Foto: emancipareafemeii.blogspot.com)
Incendiu într-o gospodărie din județ: O femeie a fost transportată la spital cu arsuri
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Gabriela Erdic
Nov 25, 2024
MARȚI: Mai mulți botoșăneni din municipiu rămân fără apă din cauza unei avarii
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Valeriu Iftime cere demisia DE URGENȚĂ a liderilor PNL de la centru – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 25, 2024
Mașini trase pe dreapta la Botoșani: Șofer prins băut și permise reținute de polițiști
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024