Unul dintre pionerii antreprenoriatului botoșănean s-a stins din viață la sfârșitul acestei săptămâni, în casa pe care o deținea în municipiul Botoșani. Familia a transmis un mesaj pe care îl prezentăm mai jos:
Cu adâncă tristețe anunțăm trecerea în neființă a lui ADRIAN OCHIȘOR, iubit tată, bunic și soț. Unul dintre primii antreprenori din Botoșani și membru dedicat al comunității civice a orașului pe care l-a iubit și unde s-a născut își ia rămas bun de la lume în Biserica Sfinții Voievozi Mihail și Gavril, de pe strada Victoriei.
Înmormântarea va avea loc marți, 20 decembrie, ora 11.00
Adrian Ochișor este tatăl cunoscutei realizatoare TV Irina Păcurariu, care formează o familie alături de Constantin Lăcătușu (foto Viva.ro), primul român care a cucerit Everestul.
Realizatoarea emisiunii ”Rețeaua de idoli” a oferit detalii despre partenerul său de viață într-un interviu pe care l-a acordat pentru revista Viva.
Irina Păcurariu a dezvăluit că l-a cunoscut pe soțul său la o emisiune de televiziune, atunci când a descoperit cum este acesta de fapt. Cei doi sunt căsătoriți de peste 22 de ani.
”Oricine a încercat să îi ia un interviu știe că nu e cea mai simplă dintre misiuni. Nu-i plac formalismele, de niciun fel, e gata să povestească ore în șir, la un ceai sau la o bere, mici detalii, scene de pe cele mai neumblate sau mai periculoase coordonate de pe glob, dar nu îi place să facă asta cu un microfon în față. L-am cunoscut totuși într-o emisiune de televiziune, unde a venit după ce alte câteva invitații eșuaseră și unde, având în vedere că ultima dată nu ajunsese din pricina unui accident de mașină, nu spera nimeni că va fi prezent. Vară, început de august, în 1995. El era deja un erou, primul român care urcase pe Everest, asta după ce cu un an în urmă abandonase o rută în premieră mondială ca să salveze o altă expediție”,
Irina Păcurariu, realizator TVR.
Adrian Ochișor avea 81 de ani.
Dumnezeu să-l ierte și să-l odihnească alături de cei drepți.
De ASTĂZI: 16 tineri au intrat în Poliția Botoșani pe ordine publică
Gabriela Erdic
Dec 23, 2024
O „struțo-cămilă” oprită la frontieră: Moldovean, mașină din Franța, permis din Polonia
Gabriela Erdic
Dec 23, 2024
Doi polițiști din Botoșani au salvat viața unui tânăr care atârna în ștreang
Gabriela Erdic
Dec 23, 2024
ULTIMA ORĂ: Accident pe strada Tudor Vladimirescu, tânăr ajuns la spital
Sergiu Bălășcău
Dec 23, 2024
DRAMĂ înainte de Crăciun, soții ajunși arși la Urgențe după explozie, în stare extrem de gravă
Gabriela Erdic
Dec 23, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile