Un botoșănean în vârstă de 25 de ani s-a ales cu dosar penal după ce a intrat în vizorul polițiștilor suceveni.
Un tânăr în vârstă de 25 de ani care s-a urcat la volan deşi nu deţine permis de conducere a fost depistat de poliţie după ce a trecut pe roşu.
În noaptea de vineri spre sâmbătă, la ora 02.35, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Burdujeni au oprit pentru control, pe strada Calea Burdujeni din municipiul Suceava, un autoturism al cărui conducător auto, la intersecția cu strada Calea Unirii, nu a respectat culoarea roșie a semaforului electric aflat în funcțiune.
Conducătorul auto a fost identificat în persoana unui tânăr de 25 de ani, din județul Botoșani, care nu deține permis de conducere.
În cauză s-a întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracţiunii de „conducerea unui vehicul fără permis de conducere”, ce va fi soluționat procedural.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Liviu Ciobotariu, după remiza cu Poli Iași: Sunt puțin dezamăgit de rezultat
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Un italian a primit avertisment după o plimbare cu câinele în Centrul Istoric
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Un grup de copii a încercat să distrugă camerele de supraveghere cu bulgări de zăpadă
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Declarația zilei 26 noiembrie 2024
Oana Sava
Nov 26, 2024