Întrunit vineri seară în ședință, Biroul Politic Județean al PNL a votat persoanele care vor fi susținute pentru ocuparea unor funcții la serviciile publcie deconcentrate.
În cazul în care ALDE va reuși până la urmă să își impună un reprezentant în funcția de prefect, cea de subprefect îi va reveni lui Narcis Drețcanu, director adjunct la Casa Județeană de Pensii.
Anca Apăvăloaie sau Iulia Cocriș sau Sorin Șologon la AJOFM
Cătălin Boboc la Registrul Auto Român
Daniel Botezatu la Inspectoratul Școlar Județean
Cristian Iovu la Sistemul de Gospodărire a Apelor
Alberto Gavrilescu la ANRSC
Leo Kohut la Inspectoratul Teritorial de Muncă
Ovidiu Luca la Inspectoratul de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier
Marcel Maxim la Agenția Națională de Îmbunătățiri Funciare
Florin Plian la Autoritatea Rutieră Română
Mirela Saucă la Casa de Asigurări de Sănătate.
Ștefan Zaharniciuc, inspector șef la Inspectoratul de Stat în Construcții.
Radu Țurcanu – Administrația Județeană a Finanțelor Publice
Sebastian Tocariu – Agenția Județeană de Prestații și Inspecție Socială.
Liberalii susțin că au primit deja semnale de la mai mulți directori PSD că sunt dispuși să se retragă de pe posturi atunci când li se va cere și oficial acest lucru pentru că ”știu cum au fost numiți” și că, potrivit unui lider al PNL Botoșani, ”nu are rost să ne aburim unii pe alții”.
PNL-iștii au respins câteva CV-uri ale colegilor de partid fiindcă unii nu corespundeau profesional, iar alții aveau probleme de integritate.
A fost doar o primă etapă, urmând să se discute în curând și despre alte instituții cu surbordonate ministerială.
DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL
Polițiștii au umblat noaptea după hoții de lemne, un sucevean a fost amendat la Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Viorel Iliuță: PSD – campion la promisiuni, dar și la glume proaste
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Cătălin Silegeanu și Ariadna Cîrligeanu: Angajament și speranță pentru viitorul României
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Curse de pe Aeroportul Iași către o destinație așteptată – PROGRAMUL
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024