Administrația Națională de Meteorologie a emis noi avertizări de tip Cod Galben și Cod portocaliu de caniculă și disconfort termic ridicat.
Întreaga țară se află sub incidența codurilor de căldură extremă, dacă în nord, centru și est este Cod Galben, în vestul, sudul și sud-estul țării, meteorolgii au emis un cod portocaliu de caniculă, scrie Gândul.
De asemenea, valul de căldură și disconfortul termic vor persista marți, 18 iulie 2023, în regiunile vestice, sudice și sud-estice, iar miercuri și joi, respectiv 19 și 20 iulie, în cele din jumătatea sudică a teritoriului.
În perioadele de căldură extremă ar trebui să eviți să faci câteva lucruri. Specialiștii avertizează că anumite lucruri chiar te-ar putea ucide.
De exemplu, alcoolul este un diuretic ceea se înseamnă că duce la deshidratare – și interferează cu capacitatea corpului de a-și regla temperatura. De asemenea, acesta dilată vasele de sânge, ceea ce face și căldura. De aceea, această combinație crește riscurile pentru sănătate putând duce inclusiv la deces.
“Alcoolul este un stres în plus pentru organism, fiindcă își diminuează capacitățile în condițiile în care este deja epuizat de căldura extremă. În plus, alcoolul crește diureza, ceea ce înseamnă că accelerează deshidratarea. Recomand să nu consumați nici băuturi foarte reci pe caniculă, pentru că de asemenea se accentuează deshidratarea. Și cantitățile mari de cofeină sau băuturi dulci sunt contraindicate în zilele în care organismul este stresat”,
sunt recomandările medicului Alis Grasu, citat de doctorulzilei.ro.
Chiar și atleții pot suferi din cauza temperaturilor extreme, mai spun medicii. Sunt trei etape în care problemele se manifestă: mai întâi apar crampe cauzate de pierderea sodiului din cauza transpirației. A doua etapă este epuizarea cauzată de deshidratare. Infarctul de la caniculă, a treia și cea mai periculoasă etapă, poate duce la șoc, cedarea organelor și deces.
Rețineți faptul că și cantități moderate de alcool – o doză pentru femei, două pentru bărbați – vă expun la riscuri pe vreme foarte caldă. Cel mai sigur este să vă abțineți de la alcool.
Persoanele care consumă alcool când afară termometrele indică temperaturi extrem de ridicate și aleg să se răcorească cu o baie rece riscă să-și piardă viața. Statisticile arată că alcoolul este responsabil de 50% dintre decesele prin înec la adolescenți și adulți.
Gabriela Erdic
Dec 29, 2024
Drama soților din Botoșani arși în incendiu, unul a murit celălalt a generat un scandal național
Redacția Botoșăneanul
Dec 29, 2024
Licitație pentru un tronson de drum de la Botoșani cu mari probleme
Redacția Botoșăneanul
Dec 29, 2024
Un nou COD GALBEN a fost emis pentru județul Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Dec 28, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile