Reprezentanții mai multor instituții de la Botoșani au efectuat o serie de razii în mai multe zone ale județului în dimineața zilei de sâmbătă, 18 iunie, intervalul orar 7:00 – 13:00.
Poliţiştii din cadrul Serviciului Ordine Publică – IPJ Botoşani, împreună cu lucrători din cadrul Gărzii Forestiere Botoşani şi Direcţiei Silvice Botoşani, precum şi un specialist al DSVSA Botoşani, au desfăşurat o acțiune în pieţele din comunele Copălău şi Corni.
Acţiunea a avut drept scop verificarea respectării actelor normative din domeniul circulației animalelor, transporturilor de materiale lemnoase ori al actelor de comerț.
Împreună cu lucrătorii celorlalte instituţii, poliţiştii au verificat 32 de agenţi economici şi au controlat 18 autovehicule. De asemenea, au fost legitimate 48 de persoane, 12 dintre acestea fiind atenţionate cu privire la comportamentul adoptat în locuri publice.
În urma acţiunilor desfăşurate, s-au aplicat 23 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 17.240 lei şi a fost confiscată, în numerar, suma de 700 de lei, precum şi 3, 15 metri cubi material lemnos (cherestea), în valoare de 2.205 lei.
Un botoșănean declarat cea mai obedientă slugă a lui Ceaușescu, dormea la ușa dictatorului
Redacția Botoșăneanul
Nov 14, 2024
Apel de la o instituție de stat pentru botoșăneni: Atenție la produsele false „de post”
Redacția Botoșăneanul
Nov 14, 2024
Se pensionează o judecătoare de la Tribunalul Botoșani
Oana Sava
Nov 14, 2024