Şi să nu-mi spuneţi că sunt grobian fiindcă la ce personaje avem pe lângă noi cred că sunt şi suntem mult prea fini. Şi tocmai asta-i marea problemă.
Şi nici nu cred că oamenii aceştia merită un alt comportament din partea noastră.
Ba dimpotrivă, la ceea ce ne fac părem un fel de natură moartă care acceptă şi înghite totul, orice, oricând, oricum, oricât.
Fiindcă n-am văzut nici la Suceava, nici la Iaşi şi nici nu îndrăznesc să mă gândesc la Timiş, Sibiu sau Arad, să paraşuteze penalii de la Bucureşti fenomene ale naturii aşa cum o fac la Botoşani.
În total dispreţ faţă de un judeţ întreg. Căruia nu au vrut timp de aproape 27 de ani nici măcar să îi facă un drum cât de cât decent până la Târgu-Frumos. Dar vorba unui botoşănean pe care îl stimez: păi dacă îl făceau ce mai promiteau la fiecare patru ani?
Botoşani este locul în care e trimisă pe post de salvatoare o tanti care în patru ani a trecut pe la şase partide. Şi care acum are tupeul uluitor să îşi justifice traseismul fără precedent pentru acest judeţ prin faptul că s-au desfiinţat partidele şi de asta tot a trecut din unul în altul. O minciună mare cât Loteria Română! PC-ul l-a părăsit cu câţiva ani înainte de a fuziona cu PLR, în UNPR a fost chiar de două ori şi de fiecare dată partidul acesta supravieţuise, PND-ul există şi acum, iar despre PSD… uitaţi-vă cât de viu este şi cu ce specimene vine la parlamentare.
Şi apropos de Loterie. Ce poţi să spui despre un om care sâmbătă dă lecţii de liberalism european în faţa a 500 de oameni, iar joi este deja în alt partid? Şi asta după ce acum patru ani era în altul. Şi omul ăsta e trimis special tot de la centru.
Dragi botoşăneni, cam atâta valorăm pentru cei de la Bucureşti. Asta consideră ei că merităm. Din toată ţara doar pe capul nostru şi-au găsit să-i trimită, în alt colţ de Românie nu au avut tupeul să-i trimită.
„Dă-i la proştii ăia…”.
Un dispreţ total, o nepăsare cruntă, exact ca atunci când vecinul de deasupra urinează în cap la tine. Nu îl interesează altceva decât să îşi degajeze vezica. În rest, te speli tu pe cap cumva, aşa că… spălaţi-vă pe cap şi cu ăştia.
generic Botosaneanul from Echipa Botosaneanul on Vimeo.
Gata ședința de urgență de la București, Bolojan ieșire publică alături de Iftime și alți lideri
Gabriela Erdic
Dec 03, 2024
Post scos la concurs într-un liceu din Botoșani
Oana Sava
Dec 03, 2024
Două concerte de Crăciun la Filarmonică cu invitat special, soprane și tenori de renume
Oana Sava
Dec 03, 2024
ASTĂZI: Contract semnat la București de primarul Cosmin Andrei pentru asfaltarea unei străzi
Oana Sava
Dec 03, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile