Debutul de concurs pentru ocuparea funcțiilor de inspectori școlari la IȘJ Botoșani, a început cu două retrageri dintr-un foc. Două candidate care nu aveau concurență au zis „pas” chiar înainte de a intra în sala de concurs, este varianta oficială lansată de Inspectoratul Școlar Județean Botoșani.
Profesor Cătălina Hodan, actualmente inspector școlar cu titlu de interimat, s-a înscris pentru ocuparea funcției de inspector școlar socio-umane și învățământ special, fără alți pretendenți la post cu care să concureze.
De cealaltă parte, profesor Margareta Neacșu s-a înscris pentru postul de inspector de Religie, tot fără contracandidați. Înainte de desfășurarea probei scrise, cele două s-ar fi retras din concurs, „din motive personale”, spune purtătorul de cuvânt al IȘJ, profesor Ciprian Manolache:
„Ieri au început probele, cu doi candidați care din păcate s-au retras. Astăzi concursul continuă, alți doi candidați au intrat în concurs. Cele două profesoare ar fi trebuit să candideze pentru aceste posturi, însă dumnealor s-au retras din motive personale. S-au retras înainte de a intra în sală”.
Deocamdată nu există informații care să stabilească clar dacă va fi reluat concursul pentru ocuparea celor două funcții de la care aspirantele s-au retras înainte de a începe.
„Așteptăm să se încheie concursul și vom vedea dacă se va desfășura și a doua etapă sau nu, potrivit metodologiei”.
Comisia de concurs este formată din inspector școlar general, un reprezentant al Ministerului Educației Naționale, prin persoana profesorului Cătălin Pâslaru și un profesor universitar desemnat pentru fiecare specialitate.
(C.B.)
6 miliarde de lei: Un nou drum expres în nordul Moldovei
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024
Whatsapp a lansat o nouă funcție: Instrumentul este disponibil la nivel global
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024
Slujbe și conferințe în parohiile din Botoșani: PROGRAMUL săptămânii
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024