Restaurantele şi terasele din România se vor redeschide, dar vor trebui să respecte o serie de reguli noi. Guvernul şi Asociaţia Restaurantelor din România (HORA) au stabilit normele finale.
De la 1 iunie, data la care Guvernul a anunţat că va permite redeschiderea localurilor, fiecare patron va trebui să respecte o serie de reguli care să asigure distanţarea socială a clienţilor.
În primă fază, restaurantele vor lucra la o capacitate de 50% în interior.
Profit.ro notează că autorităţile, împreună cu reprezentanţii industriei, au întocmit un draft privind noile reguli.
1) depărtarea meselor la cel puţin 2 metri una de alta
2) stabilirea unui culoar liber de 1,5 metri între mese, cu tot cu scaunele din jurul lor. Adica între scaunul de la o masă şi cel mai apropiat de la masa vecină să fie 1,5 metri.
3) va fi obligatorie purtarea măştilor de către personal
4) clienţii vor fi obligaţi să poarte măşti doar în zonele de confluenţă, atunci când se ridică de la masă şi merg la toaletă sau la bar sau se întâlnesc cu alţi clienţi de la mesele vecine. La masa lor nu trebuie să poarte mască.
5) la o masă au voie cel mult 6-8 persoane.
6) după fiecare folosire a mesei, aceasta trebuie dezinfectată. Restaurantele trebuie să cumpere dezinfectanţi
7) triaj epidemiologic pentru angajaţi: li se va lua temperatura la fiecare intrare în schimb, care nu trebuie să depăşească 37 de grade pentru a fi primiţi la muncă.
8) va fi la latitudinea barurilor dacă vor sau nu să testeze şi temperatura clienţilor.
DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL
Tineri avertizați de polițiștii locali după ce s-au „așezat” pe o bancă
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Marius Budăi: PSD este garanția creșterii veniturilor românilor!
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Intervenție la lăsarea nopții, muncitorii de la Apă au remediat avaria
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Mizerie găsită de comisarii de la Garda de Mediu la Dorohoi
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
ANUNȚ Primăria Botoșani privind termenul de plată a taxei de salubritate
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024